PwC: Rusia va intrece Germania si va deveni prima piata auto a Europei

Data publicarii: 09-07-2008 | International

Rusia va depasi Germania si va deveni cea mai mare piata auto a Europei in acest an, cu trei ani mai devreme fata de estimari anterioare, potrivit unui raport al companiei de audit financiar si consultanta PriceWaterhouseCoopers (PwC), publicat miercuri si citat de Reuters.

"Rusia vine din urma si se misca foarte repede, asa cum a facut timp de multi ani si continua sa accelereze", a declarat, pentru Reuters, autorul raportului, Stanley Root, care a luat in calcul datele de pe primul semestru si previziuni.

"Nu spun ca valoarea in dolari este mai mare decat pe piata germana, dar Rusia va deveni liderul indiscutabil in termeni de exemplare vandute pana la sfrasitul anului", a precizat Root.

Anul trecut, PricewaterhouseCoopers estimase ca Rusia va deveni cea mai mare piata auto a Europei pana in 2011 si avertizase ca o posibila criza a creditarii in sectorul bancar si lipsa investitiilor in sosele si spatii de parcare ar putea impiedica o crestere a pietei auto a Rusiei.

"Daca tendinta de crestere a pietei va continua si in al doilea semestru al acestui an, vanzarile de masini din Rusia le vor depasi pe cele din Germania si s-ar putea cifra la 3,6-3,8 milioane", se arata in raportul PwC citat de Reuters.

In primele sase luni din 2008, vanzarile de masini din Rusia s-au cifrat la 1,645 milioane de exemplare, ceea ce marcheaza o crestere cu 41% fata de perioada echivalenta din 2007, in timp ce in perioada analizata, in Germania s-au vandut 1,63 milioane de masini.

In termeni financiari, vanzarile din Rusia au inregistrat un avans cu 64%, pana la 33,8 miliarde dolari, raportat la 20,6 miliarde dolari in perioada echivalenta de acum un an. PricewaterhouseCoopers a precizat ca pretul mediu a continuat sa creasca, partial ca urmare a extinderii importurilor de masini noi, relativ scumpe.

In contextul in care veniturile din exportul de petrol si gaze naturale au alimentat castigurile disponibile, cererea de consum s-a orientat inspre marci straine, mai scumpe, de la modelul Lada produs de cea mai mare companie producatoare de masini din Rusia, AvtoVaz.

Piata auto din Rusia continua sa creasca, in ton cu ecocomia tarii, spre deosebire de perspectivele negative din multe tari vest-europene, a mai spus autorul raportului.

NewsIn