BCE a retras in primul semestru cu 5% mai multe bancnote false, cele mai multe de 50 euro

Data publicarii: 11-07-2008 | International

In primul semestru din 2008, Banca Centrala Europeana (BCE) a retras din circulatie 312.000 de bancnote euro contrafacute, cu 5,4% mai multe decat in semestrul anterior, cele mai numeroase falsuri (98%) fiind descoperite in tarile din zona euro, arata un comunicat al institutiei.

Comparativ cu primul semestru din 2007, cantitatea de bancnote false recuperate de BCE din tarile membre ale Uniunii Europene (UE) si din alte regiuni ale lumii a crescut cu 17,7%, de la 265.000 pana la 312.000. Un volum similar de bancnote contrafacute a fost recuperat in semestrul al doilea din 2003.

Cea mai mare parte a falsurilor recuperate - 98% - a fost descoperita in cele 15 tari din zona euro, procentul fiind usor mai scazut fata de perioadele anterioare. Doar 0,5% din falsuri au provenit din cele 12 state membre ale UE din afara zonei euro.

In primele sase luni din 2008, se aflau in circulatie, in medie, 11,5 miliarde bancnote euro autentice, cu 5,7% mai multe decat in semestrul al doilea al anului trecut.

Bancnota de 50 euro a inregistrat cel mai mare numar de contrafaceri in primul semestru al acestui an, respectiv peste o treime (36%) din total. Bancnotele de 20, 50 si 100 euro au reprezentat impreuna circa 90% din totalul bancnotelor contrafacute.

Astfel, dupa bancnotele de 50 euro, cele mai contrafacute au fost cupiurile de 20 euro (33% din falsurile descoperite), urmate de cele de 100 euro (21,5%) si de 200 euro (6,5%). Circa 2% din falsuri au fost reprezentate de bancnote de 10 euro, iar cele de 5 euro si 500 euro au avut o pondere de 0,5% fiecare.

BCE mentioneaza ca bancnotele contrafacute pot fi deosebite cu usurinta de cele autentice prin testul "atinge-priveste-inclina", prezentat pe pagina de internet a institutiei. De asemenea, BCE recomanda ca, in caz de dubii, o bancnota suspecta sa fie verificata prin comparatie directa cu una autentica.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: