Datoria externa pe termen mediu si lung a crescut in primele 5 luni cu 12,2%, la 43,1 miliarde euro

Data publicarii: 16-07-2008 | Economie

Datoria externa a Romaniei pe termen mediu si lung a crescut in primele cinci luni ale acestui an cu 12,2% fata de finalul anului trecut, pana la 43,12 miliarde euro, ca urmare a majorarii datoriei publice directe si a celei negarantate public, a anuntat, miercuri, banca centrala.

La sfarsitul lui 2007, datoria externa pe termen mediu si lung era de 38,44 miliarde euro, potrivit datelor revizuite de Banca Nationala a Romaniei (BNR) in scadere fata de luna trecuta, cand estimase datoria de la finalul anului trecut la 38,5 miliarde euro.

Datoria externa negarantata public insuma 27,8 miliarde euro la 31 mai 2008, fiind mai mare cu 11,6% (2,9 miliarde euro) fata de sfarsitul anului trecut.

Cea mai mare parte a acesteia provenea anul trecut din contributia sectorului privat, insa banca centrala nu mai publica, de la inceputul lui 2008, date detaliate la acest capitol.

In acelasi timp, datoria publica directa, care scazuse anul trecut, a sporit cu 2,9% in intervalul ianuarie-mai, de la 8,218 miliarde euro la 8,454 miliarde euro.

In schimb, datoria garantata public s-a redus in mai cu 110 milioane euro fata de finalul anului trecut, pana la 1,995 miliarde euro, cea mai mare parte a acesteia - 1,868 miliarde euro - fiind pentru entitati din sectorul public si doar o mica parte - 127 milioane euro - pentru sectorul privat.

Serviciul datoriei externe a insumat in primele cinci luni ale acestui an 2,76 miliarde euro, din care peste trei sferturi (2,24 miliarde euro) pentru datoria negarantata public.

Depozitele constituite pe termen lung in Romania de nerezidenti au crescut cu 51,5% (1,66 miliarde euro) in primele cinci luni din 2008, pana la 4,88 miliarde euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu si lung a fost de 16,4% in perioada ianuarie-mai 2008, comparativ cu 21,8% in anul 2007, iar gradul de acoperire a rezervei oficiale de valute si aur a Romaniei a scazut la 5,5 luni de import la 31 mai 2008, de la 6 luni de import la finalul anului trecut.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: