Fondul Proprietatea cauta o firma care sa-i realizeze situatiile financiare din 2006 si 2007 in IFRS

Data publicarii: 21-07-2008 | Economie

Fondul Proprietatea organizeaza o licitatie pentru selectia serviciilor de intocmire a situatiilor financiare individuale si consolidate in conformitate cu Standardele Internationale de Raportare Financiara (IFRS), a anuntat Fondul.

Procedura de achizitie aplicata este cea a licitatiei deschise, iar documentatia poate fi obtinuta incepand de luni de la sediul Fondului. Valabilitatea ofertelor minim acceptata este de 120 de zile lucratoare de la data deschiderii ofertelor.

Contractul de servicii va avea ca obiect intocmirea situatiilor financiare individuale si consolidate ale Fondului Proprietatea in conformitate cu IFRS pentru exercitiile financiare 2006 si 2007.

Ofertele se pot depune la Registratura Fondului Proprietatea pana cel mai tarziu la 5 august 2008, ora  10.00. Deschiderea ofertelor se va face pe 5 august, ora 10.00, la sediul FP, in prezenta oficialilor Fondului Proprietatea si a reprezentantilor firmelor care au depus oferte.

Cuantumul garantiei pentru participarea la procedura de achizitie este de 3.500 lei, iar cuantumul garantiei de buna executie este de 5% din valoarea contractului, fara TVA.

Sursele de finantare a contractului de achizitie de servicii sunt din fonduri proprii ale Fondului.

Ofertantii trebuie sa indeplineasca mai multe conditii, intre care aceea de a fi intocmit sau auditat in ultimii cinci ani situatii financiare inidividuale IFRS pentru cel putin zece societati si situatii financiare consolidate IFRS pentru cel putin cinci grupuri de societati.

"Atribuirea contractului de achizitie se va face pe baza criteriului: oferta cea mai avantajosa din punct de vedere tehnico-economic", mai arata Fondul.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: