Guvernul italian vrea sa reduca cheltuielile bugetare din cauza stagnarii economiei

Data publicarii: 03-08-2008 | International

Primul ministru italian, Silvio Berlusconi, a confirmat planurile guvernului de a reduce cheltuielile bugetare in loc de a majora taxele, pentru a compensa o scadere drastica a veniturilor din taxe, in contextul incetinirii economice mondiale, relateaza Reuters.

Berlusconi, care a exclus in repetate randuri majorarea taxelor dupa preluarea functiei, in mai, nu a oferit estimari proprii legate de economia italiana, inainte de aparitia datelor oficiale pentru al doilea trimestru din 2008.

Insa primul ministru a anuntat ca problemele economice mondiale afecteaza Italia, una dintre economiile cu cele mai slabe performante de crestere din zona euro de mai bine de un deceniu. Guvernul estimeaza ca, in acest an, nivelul cresterii economice va fi de 0,5%.

"Suntem intr-un moment dificil pentru economia mondiala. Produsul intern brut nu mai creste", a declarat sambata Berlusconi, in cadrul unui jurnal de stiri televizat, mentionand ca luna trecuta, veniturile din taxa pe valoare adaugata (TVA) au scazut cu 7% fata de lunile precedente.

"Trebuie neaparat sa intervenim pentru reducerea cheltuielilor si a risipei", a spus Berlusconi.

In aceasta saptamana, parlamentul urmeaza sa aprobe planul bugetar propus de Berlusconi pentru 2009, prin care tinteste sa reduca deficitul bugetar la 2% din PIB, fata de 2,5% in acest an.

NewsIn