BNR a revizuit in sus prognoza de inflatie pentru sfarsitul lui 2008, la 6,6%

Data publicarii: 04-08-2008 | Economie

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a revizuit in urcare prognozele de inflatie pentru sfarsitul lui 2008 si decembrie 2009, la 6,6%, respectiv 4,2%, a spus luni guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, care s-a referit la scumpirea rapida a petrolului si la cresterea salariilor peste avansul productivitatii.

Prognozele anterioare pentru inflatia de sfarsit de an erau de 6% pentru decembrie 2008 si de 3,5% pentru finalul lui 2009.

Isarescu a mentionat ca BNR isi mentine tintele de inflatie pentru 2008 si 2009. BNR si-a fixat o tinta de inflatie de 3,8% plus sau minus 1% pentru finalul acestui an si de 3,5%, incadrata de asemenea intr-un interval de plus sau minus 1%, pentru decembrie 2009.

La baza deciziei de revizuire a estimarii de inflatie pentru decembrie 2008 au stat, pe de o parte, factori negativi precum presiunile dinspre excesul de cerere, "scenariul mai putin favorabil privind cresterea preturilor administrate si revizuirea substantiale a traiectoriei proiectate a preturilor combustibililor, in conditiile majorarii pretului petrolului, dar si factori favorabili legati de asteptari mai optimiste pentru preturile de import si preturile volatile ale produselor alimentare".

Isarescu a spus ca presiunile dinspre excesul de cerere sunt agravate si de majoarea prevazuta a pensiilor in acest an.

Pentru estimarea de inflatie din decembrie 2008, BNR ia in calcul un pret al petrolului de 140 de dolari pe baril, insa nu exclude ca pretul titeiului sa fie, totusi, sub acest nivel, a precizat guvernatorul.

El a explicat ca aproximativ 30% din socurile pe pretul barilului se transmit in pretul intern al benzinei si motorinei in aproximativ doua luni.

Referitor la tinta de inflatie pe 2010, Isarescu a spus ca nu a discutat inca aceasta problema in Consiliul de administratie al BNR "si nu e deloc o sarcina usoara".

BNR anuntase, in comunicatul detaliat al deciziilor de politica monetara din 31 iulie, ca a realizat o evaluare preliminara in vederea alegerii tintei de inflatie pentru 2010, care va fi, insa, stabilita si anuntata dupa consultari cu Guvernul.

Ultimele stiri pe BankNews.ro: