Veniturile bugetului consolidat au crescut, in iulie, cu 35,4%, pana la 90,6 miliarde lei

Data publicarii: 06-08-2008 | Economie

Veniturile bugetului consolidat au crescut, in primele sapte luni din 2008, cu 35,35% fata de acelasi interval din anul trecut, pana la 90,64 miliarde lei (24,8 miliarde euro), datorita avansului incasarilor la bugetul de stat, arata datele publicate, miercuri, de Ministerul Economiei si Finantelor.

Din datele Ministerului Economiei si Finantelor (MEF) reiese ca, in primele sapte luni din 2007, bugetul consolidat al statului inregistra venituri de aproape 66,97 miliarde lei.

Datele MEF arata ca veniturile la bugetul de stat - care cuprind inclusiv sume si cote defalcate la bugetele locale - au avut cel mai mare ritm de crestere, de 37,86%, fiind colectate 57,39 miliarde lei, cu peste 15 miliarde lei mai mult comparativ cu perioada similara din anul anterior, cand incasarile au fost de 41,63 miliarde lei.

Veniturile bugetului fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, bugetul asigurarilor sociale de stat si cel al asigurarilor pentru somaj au sporit, de asemenea, in intervalul ianuarie-iulie 2008 cu peste o treime (34,8%) fata de aceeasi perioada din 2007, pana la 29,33 miliarde lei.

Veniturile proprii ale bugetelor locale au avut un avans mai mic, de 9,53%, sumele colectate ajungand la aproape 3,92 miliarde lei, comparativ cu aproape 3,58 miliarde lei in perioada ianuarie - iulie 2007.

In iulie, Guvernul a aprobat a doua rectificare bugetara din acest an, prin care a alocat sume mai mari ministerelor Transporturilor si Finantelor. Ca urmare, cheltuielile bugetului de stat pe 2008 s-au majorat cu 4,4 miliarde lei, iar veniturile - cu 3,8 miliarde lei.

Executivul vrea ca aceasta rectificare bugetara sa nu adanceasca deficitul bugetului general consolidat la mai mult de 2,3% din produsul intern brut (PIB) si mizeaza in acest sens pe o crestere a PIB in acest an. De altfel, Comisia Nationala de Prognoza (CNP) si-a revizuit asteptarile de crestere a PIB in 2008 la 475 miliarde lei, de la 440 miliarde lei cat estimase anterior.

NewsIn