Regulamentul BNR va fi publicat in urmatoarele zile, dar pana atunci mai poate fi modificat
Data publicarii: 21-08-2008 | Finante-BanciForma finala a regulamentului referitor la creditarea populatiei va fi publicata in Monitorul Oficial pana la sfarsitul acestei saptamani sau, cel tarziu, la inceputul saptamanii viitoare, insa nu sunt excluse, pana atunci, completari aduse principiilor de baza ale acestuia, spun reprezentantii BNR.
"Noi am cazut de acord asupra unor principii de baza. Am avut, in acest sens, mai multe discutii cu reprezentantii bancilor. Cu toate acestea, forma finala a regulamentului nu a fost inca aprobata. Consiliul de administratie al BNR nu s-a intalnit inca sa aprobe regulamentul, acest lucru urmeaza sa se intample, insa nu avem o data stabilita", a declarat viceguvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Eugen Dijmarescu.
Potrivit unul alt membru al boardului BNR, urmatoarea intalnire a BNR, la nivelul consiliului de administratie, va avea loc pe 28 august, respectiv joia viitoare. "Singura intalnire pentru care am primit convocare este pe 28 august", a declarat el.
Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a declarat, pentru NewsIn, ca, dupa publicarea in Monitorul Oficial, in urmatoarele zile, proiectul nu va mai putea fi modificat.
"Proiectul de regulament va fi publicat, pana la sfarsitul acestei saptamani sau, cel tarziu, la inceputul saptamanii viitoare, in Monitorul Oficial, iar aceasta va fi forma finala", a spus Vasilescu.
Pe 8 iulie, BNR a afisat un proiect de regulament care ar impune bancilor sa ia in calcul un nivel al veniturilor permanente ale solicitantilor de credit "care nu poate depasi cu mai mult de 20% veniturile declarate fiscal in anul anterior", in cazul in care nu pot atesta continuitatea acestora.
Din faza initiala, proiectul a suferit mai multe modificari, ca urmare a discutiilor intre reprezentantii bancii centrale si cei ai bancilor comerciale, iar prevederile adaugate ar viza, printre altele, aplicarea diferentiata a restrictiilor in functie de valuta in care este contractat creditul, dar si de destinatia acestuia - de consum sau ipotecar, sustin surse din piata bancara.
De la inceputul acestui an, ritmul anual de crestere al creditului neguvernamental a depasit constant 60%, alimentat de avansul considerabil al imprumuturilor in valuta, in special catre populatie, potrivit statisticilor BNR.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall