Un management de calitate si dezvoltarea personala, mai importante decat salariul

Data publicarii: 02-09-2008 | HR/Cariere

Potrivit celui mai recent studiu al companiei Synovate, pentru angajati, satisfactia adusa de munca prestata intr-un mediu de lucru atractiv sunt factori la fel de importanti ca si salariul. Principalele motive care determina fluctuatia de personal sunt cautarea unui mediu de munca mai agreabil, un salariu mai bun si o durata mai scurta a programului de lucru. Unul din trei respondenti a declarat ca este gata sa puna pe un loc secund avantajele materiale, in favoarea unor oportunitati de dezvoltare a carierei. Potrivit unor studii recente ale cercetatorilor americani, 60% dintre angajati care isi parasesc locul de munca spun ca au ales aceasta cale din cauza unor conflicte aparute in compania unde lucrau.

De cele mai multe ori, angajatii au puterea sa reziste unui salariu ceva mai mic decat cel pe care il considera potrivit, daca mediul de lucru este unul care le permite dezvoltarea, daca sunt apreciati si beneficiaza de suportul colegilor si sefilor. Angajatii sunt receptivi fata de o schimbare a locului de munca daca simt ca aceasta ii va ajuta in cariera.

Potrivit unor studii, peste 80% dintre cei care au luat decizia de a-si schimba locul de munca, au afirmat ca hotararea a fost declansata de pierderea increderii in managementul companiei. Neconcordantele intre valorile organizatiei si cele personale este principalul motiv pentru care angajatii isi parasesc compania. Alte motive care conduc la demisie sunt lipsa unei politici interne de promovare, lipsa unui program de dezvoltare profesionala si salariul. 
 
Curentul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: