Knauf s-a lansat pe piata constructiilor din Romania si vizeaza afaceri de 7 mil euro in 2008

Data publicarii: 04-09-2008 | Afaceri

Knauf Insulation, unul dintre cei mai mari producatori de materiale izolante din lume, si-a lansat oficial reprezentanta din Romania si vizeaza anul acesta afaceri de sapte milioane de euro si o cota de piata de peste 35% pe termen mediu si lung, a declarat directorul managerial pe Europa de Est.

"Decizia de a intra pe piata din Romania a fost una strategica avand in vedere potentialul de crestere al pietei constructiilor si nevoia de materiale izolante de buna calitate. La ora actuala, Romania este una dintre tarile europene care detine cele mai multe locuinte cu izolare termica redusa", a declarat directorul managerial pe Europa de Est al companiei, Dominique Bossan. 

Potrivit acestuia, in Romania 75% din cladiri au o vechime de pana la 55 de ani si o uzura avansata a instalatiilor, consumand un volum dublu de energie fata de media Uniunii Europene.

"Evaluand aceste date, deducem ca 60% dintre blocuri necesita reabilitare si modernizare termotehnica. In aceste conditii suntem pregatiti sa oferim materiale izolante de calitate superioara care respecta cele mai inalte standarde privind reducerea consumului de energie si asigura confortul necesar pentru fiecare tip de aplicatie", a spus Dominique Bossan.

Pentru inceput, compania va distribui in Romania produse din vata de sticla, vata bazaltica si placi din lemn-beton, utilizate pentru izolarea termica, fonica si pentru protectia la incendiu.

Reprezentantii Knauf Insulation au mai declarat ca tintesc pozitia de lider in sistemele de eficienta energetica in cladiri, prin sustinerea unei noi strategii de business.

"In prezent, piata de vata de sticla si vata bazaltica din Romania se ridica la 50-60 milioane de euro, iar ritmul de crestere va fi de 15-20% de la an de an pentru urmatorii cinci ani", a adaugat reprezentantul companiei.

Pentru perioada urmatoare, Knauf Insulation isi propune extinderea parteneriatelor locale, oferirea unor produse usor de instalat si manevrat care sa satisfaca nevoile partenerilor locali si nu in ultimul rand  atragerea atentiei opiniei publice asupra economiei substantiale a energiei obtinute prin izolare. In plus, reprezentantii companiei au mai spus ca anul viitor au in plan deschiderea unui centru de distributie in Romania.

"Pe termen scurt nu avem in plan sa construim o fabrica in Romania, dar nu zicem niciodata nu unor oportunitati. Totusi, vom deschide un centru de distributie si vom realiza multe parteneriate in toata tara", a mai spus Bossan.

Parte a grupului german Knauf, Knauf Insulation are in prezent aproximativ 5.000 de angajati in peste 50 de tari din intreaga lume si 30 de unitati de productie in Europa, Rusia, Marea Britanie si Statele Unite.

Knauf Insulation a inregistrat cea mai rapida crestere din lume in acest domeniu, raportand o cifra de afaceri peste asteptari, aceasta ridicandu-se la valoarea de 1 miliard de euro anul trecut. Compania produce o gama completa de produse pentru izolarea termica, acustica si pentru protectia la incendiu a tuturor tipurilor de cladiri: vata de sticla, vata bazaltica, polistiren extrudat, polistiren expandat si placi de lemn-beton.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: