Romanii aveau restante la credite de aproape 500 milioane euro la sfarsitul lunii iulie

Data publicarii: 05-09-2008 | Finante-Banci

Romanii aveau restante la credite in valoare de 1,76 miliarde lei (497,7 milioane euro) la sfarsitul lunii iulie, in crestere cu 120% fata de aceeasi perioada a anului trecut, din care trei sferturi sunt la imprumuturile contractate in lei, arata datele bancii centrale.

In iulie 2007, romanii aveau restante la credite in valoare de 798,8 milioane lei.

Firmele din capitala si bucurestenii se afla pe primul loc in clasamentul restantierilor, cu datorii neplatite la banci de 570 milioane lei.

Urmatorii in clasamentul restantelor sunt firmele si populatia din Brasov, cu restante de 87,5 milioane lei, judetul Bihor situandu-se pe pozita a treia, cu restante de 74 milioane lei.

Pe locul patru se afla judetul Timis, cu restante de 67,2 milioane lei, urmat de Cluj (67 milioane lei) si Suceava (54 milioane lei).

Astfel, cele mai mari restante s-au inregistrat la creditele in lei (1,335 miliarde lei), in timp ce restantele la creditele in valuta erau de 422 milioane lei.

Bucurestenii si firmele din capitala au imprumutat, pana la sfarsitul lunii iulie, echivalentul a 61,6 miliarde lei (17,4 miliarde euro), suma ce a reprezentat peste o treime (34,3%) din totalul creditelor in lei si valuta acordate de banci in aceasta perioada, mai arata datele bancii centrale.

Creditele in lei si valuta, la nivelul intregii tari, insumau la finalul lunii iulie 179,5 miliarde lei (50,76 miliarde euro), in crestere cu 55,8% fata de volumul imprumuturile contractate pana in iulie 2007.

Astfel, creditele in valuta acordate pana in iulie populatiei si firmelor echivalau cu 97,4 miliarde lei (54,25% din total), cu 15 miliarde de lei mai mult fata de cele in lei, care au totalizat 82,11 miliarde lei.

Bucurestenii au fost urmati in clasament de populatia si firmele din judetele Cluj, care au imprumutat echivalentul a 8,47 miliarde lei, Timis (7,05 miliarde lei), Constanta (6,98 miliarde lei) si Brasov (5,86 miliarde lei).

In total, locuitorii si firmele din Bucuresti si din cele patru judete mentionate au luat peste jumatate (89,96 miliarde lei) din creditele acordate de banci in toata Romania pana la jumatatea acestui an.

La polul opus s-au situat persoanele si companiile din judetele Covasna, care s-au imprumutat in lei si valuta cu echivalentul a doar 945 milioane lei, Giurgiu (1,04 miliarde lei) si Calarasi (1,18 miliarde lei), se mai observa in raportul despre comportamentul financiar al populatiei si firmelor publicat de banca centrala.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: