IKEA a inchis fabrica Swedwood Siret si a concediat aproape 500 de angajati

Data publicarii: 09-09-2008 | Afaceri

Concernul IKEA a informat Inspectoratul Teritorial de Munca Suceava ca va concedia 481 de angajati ai fabricii Swedwood Siret, dupa ce actionariatul societatii a decis incetarea activitatii ca urmare a pierderilor inregistrate in ultimii doi ani si jumatate.

Seful ITM Suceava, Mihai Airinei, a declarat ca decizia actionariatului de a inceta activitatea fabricii a fost determinata, printre altele, de cresterea cu 50 la suta a pretului materiei prime.

Airinei a spus ca reprezentantii concernului IKEA l-au informat ca fabrica de la Siret a falimentat din cauza investitiilor austriece de la Radauti, realizate de EGGER si Holzindustrie Schweighofer, care ar fi lasat fara materie prima fabrica Swedwood Siret.

In ultimii doi ani, Swedwood Siret, parte a concernului IKEA, a inregistrat pierderi de 38 de milioane de lei. Seful ITM Suceava, Mihai Airinei, a anuntat ca 481 din cei 528 de angajati ai societatii au fost concediati incepand de la 1 septembrie. Restul personalului va fi pastrat pentru paza, gestionarea bunurilor, a produselor existente in stoc si a utilajelor care vor fi valorificate in perioada urmatoare.

Fabrica Swedwood Siret a fost deschisa in anul 1999, concernul Ikea investind 10 milioane de dolari in aceasta unitate. Activitatea Sewdwood Siret se baza pe producerea de mobilier greu din panouri de molid incleiat, ajungand sa exporte in 21 de tari. IKEA va renunta si la investitia demarata anul trecut la Gura Humorului, estimata la 45 de milioane de euro.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: