Romania va absorbi doar 60% din fondurile comunitare de peste un miliard euro in 2008

Data publicarii: 11-09-2008 | Economie

Romania va absorbi doar 60% din fondurile comunitare de peste un miliard euro destinate cresterii competitivitatii economice, in 2008, a declarat joi, ministrul pentru IMM, Ovidiu Ion Silaghi.

"In acest an s-au depus foarte multe proiecte, incat speram ca vom intra si in sumele alocate pentru 2009, insa dupa verificarea lor am constatat ca doar 60% din banii pentru acest an vor fi absorbiti", a mai spus ministrul in cadrul evenimentului "Energii curate pentru o dezvoltare durabila".

Romania beneficiaza prin Fondul de Crestere al Competitivitatii Economice de peste un miliard de euro care sunt alocati de la UE pentru acest an.

Programul Operational Sectorial (POS) - "Cresterea Competitivitatii Economice", lansat in luna martie, vizeaza, mai ales, companiile din sectorul privat, in special IMM-urile, care pot beneficia de pana la 90% din fondurile alocate. Peste un miliard de euro vor fi investiti in cresterea competitivitatii firmelor mici si mijlocii, inclusiv prin crearea de noi unitati de productie.

Obiectivul acestui program este cresterea, pana in 2015, a productivitatii companiilor romanesti, cu o medie anuala de circa 5,5%, pentru reducerea decalajelor fata de productivitatea medie a UE. "In ultimii ani, Romania a ocupat printre primele locuri din UE la dinamica investitionala, in 2006 fiind pe locul doi dupa Estonia, cu o dinamica de 19.5%. In 2007, a fost un record absolut de 29% crestere a investitiilor fata de 2006", declara la lansarea programului ministrul economiei Varujan Vosganian.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: