Nokia, in fruntea celor mai valoroase branduri europene

Data publicarii: 18-09-2008 | International

In cadrul unui studiu realizat de European Brand Institute din Viena, cu finantarea Novomatic AG si Raiffeisen, au fost examinate 3000 de branduri din 24 de tari europene, reprezentand 16 industrii. Cele mai importante zece branduri europene au o valoare cumulata de circa 240 miliarde euro.

1. Topul este deschis de producatorul finlandez de tehnologie mobila Nokia, cu o valoare de 38 miliarde euro. Anul trecut Nokia a avut, la nivel global, un profit din venituri de 51,1 miliarde euro si un profit operational de de 8 miliarde de euro.

2. Brandul francez LVMH ocupa pozitia secunda cu o valoare de 34,9 miliarde euro. Compania este detinuta partial de catre Christian Dior, Bernard Arnault fiind presedinte si CEO al ambelor companii. Profitul net al companiei a ajuns in primele 6 luni ale acestui an la 891 milioane euro.

3. Operatorul de telefonie mobila Vodafone ocupa pozitia a treia, cu o valoare de 24 miliarde euro. Cu o de cifra de afaceri si are o valoare de piata de aproximativ 75 de miliarde de lire sterline in august 2008, compania are divizii in 27 de tari si retele partenere in alte 32.

4. Tot o companie de telefonie mobila ocupa pozitia a patra a clasamentului. Este vorba de operatotul spaniol Telefonica, cu o valoare de 22,5 miliarde euro.

5. Pe locul cinci se afla producatorul de bunuri de larg consum Unilver, a carui valoare este estimata la 21, 63 miliarde euro. Compania are peste 180.000 de angajati si a avut un profit de 40 de miliarde de euro in 2005.

6. Pozitia a sasea revine renumitului producator german de automobile Mercedes, cu o valoare de 21,59 miliarde euro. Mercedes si-a castigat renumele datorita fiabilitatii masinilor, dar si a rafinamentului formelor.

7. Pe pozitia imediat urmatoare se afla rivalii de la BMW, cu o valoare de 20,61 miliarde euro. Producatorii germani acopera toate categoriile de automobile, fiind preferate de clientii care isi doresc o masina sportiva si eleganta.

8. Sectorul financiar, lovit in ultima perioada de una din cele mai mari crize, este reprezentat prin Royal Bank of Scotland, valoarea sa fiind de 19,35 miliarde euro.

9. Penultima pozitie a clasamentului revine altui operator mobil, de data aceasta francez, France Telecom, cu o valoare de 19,123 miliarde dolari.

10. Topul este inchis de Deutsche Bank, cu o valoare de 18,172 miliarde dolari.

De remarcat ca Germania este centrul European al brandurilor, reprezentand sapte lideri de industrie. Cincisprezece dintre primele 50 de branduri europene vin din Germania, mai ales brandurile auto, care opereaza la nivel global.

Primele 10 branduri, ca valoare, in Germania, Marea Britanie si Franta cumuleaza 46% din totalul valorii din cele douazeci si patru de tari examinate. In plus, 44% vin din Italia, Spania, Elvetia, Olanda, Finlanda, Suedia si Austria. Tarile din Europa de Est sunt dominate de corporatii de brand internationale, pe cand brandurile nationale au o prezenta insuficienta; OTP Bank, Beeline sau Gorenje constituie exceptii pozitive.

George Trifu