Oficial FMI: Mai multe tari ar trebui sa aiba un plan de lupta impotriva crizei financiare

Data publicarii: 23-09-2008 | International

Directorul Fondului Monetar International (FMI), Dominique Strauss-Kahn, sprijina planurile Statelor Unite de salvare a sistemului financiar si indeamna restul natiunilor sa intocmeasca un plan pentru a face fata crizei financiare mondiale, anunta Reuters.

Strauss-Kahn a adaugat, marti, ca Europa se va confrunta anul viitor cu o incetinire economica puternica, din cauza crizei curente.

"Sustin masurile indraznete luate de autoritatile din Statele Unite si astept implementarea efectiva a acestora", a declarat Strauss-Kahn pentru cotidianul Financial Times.

"Alte economii devoltate ar trebui, de asemenea, sa puna la punct planuri multilaterale, in mare parte din cauza complexitatii cu care trebuie tratat colapsul institutiilor cu legaturi internationale extinse", a adaugat acesta.

Ministrul german al finantelor, Peer Steinbrueck, a declarat, luni, ca sase dintre puterile economice ale Grupului celor 7 (cele mai dezvoltate industrial sapte state ale lumii) nu au luat masuri comparabile cu cele luate de Statele Unite pentru sprijinirea sectorului bancar.

Strauss-Kahn a indemnat trezoreriile sa stabileasca agentii guvernamentale pentru cumpararea de active neperformante si pastrarea acestora pana la scadenta, cand pot fi revandute in siguranta. Sistemul financiar trebuie sa fie recapitalizat, cel mai probabil cu finante publice, a adaugat directorul FMI.

"Este posibil ca statul sa asigure capitalul necesar bancilor fara a implica neaparat nationalizarea", a spus Strauss-Kahn.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: