Politistii au depistat 16 persoane implicate in atacurile de tip phishing de la Raiffeisen Bank

Data publicarii: 27-09-2008 | Finante-Banci

16 persoane sunt cercetate pentru infractiuni comise prin intermediul Internetului, dupa ce politistii de la Crima Organizata au demonstrat ca au legatura cu mai multe atacuri de tip phishing in urma carora au prejudiciat clientii Raiffeisen Bank cu peste 200.000 lei.

Potrivit Inspectoratului General al Politiei Romane, Directia de Combatere a Criminalitatii Informatice a fost sesizata, la inceputul lunii iulie 2008, de catre Raiffeisen Bank, despre faptul ca din conturile bancare, avand ca titulari mai multi clienti care si-au activat aplicatia de acces online la conturi, au fost transferate fraudulos diverse sume de bani catre conturile bancare ale altor persoane. Ulterior, din conturile acestor persoane s-au realizat retrageri de numerar de la ghiseele agentiilor bancii respective.

Unitatea bancara a mai precizat faptul ca, incepand cu data de 3 iulie 2008, personalul a fost informat de diversi clienti despre faptul ca pe adresele personale de e-mail au primit mesaje ce pareau a fi transmise de catre banca in cauza, prin care li se solicita sa completeze un formular on-ine in care sa indice user-ul si parola de acces online la conturile pe care le detineau in cadrul bancii, dezvaluindu-si in acest fel datele de autentificare.

In acest fel au fost facute circa 60 de transferuri bancare frauduloase din conturile a peste 40 persoane in suma totala de peste 200.000 lei. In urma cercetarilor desfasurate au fost identificati 16 tineri. S-a mai stabilit ca doi din cei 16 sunt autorii atacurilor de tip phishing, iar un al treilea a racolat mai multe persoane carora, contra unui comision din sumele pe care urmau sa le retraga, le-a solicitat sa deschida conturi bancare pentru a fi alimentate prin transferurile neautorizate din conturile clientilor bancii.

Activitatea de monitorizare a grupului s-a derulat pe o perioada de trei luni, reusindu-se identificarea locurilor de unde au fost derulate atacurile informatice si efectuate transferurile bancare frauduloase. Ca urmare a probatoriului administrat in cauza, la data de 23 septembrie, in baza autorizatiilor de perchezitie emise de catre Tribunalul Bucuresti, au fost efectuate 17 perchezitii domiciliare, fiind identificate mijloacele IT folosite la realizarea atacurilor de tip phishing, sume importante de bani (13.000 euro si aproximativ 15.000 lei), documentele de transfer bancar, cartile de credit emise pe conturile create in vederea ridicarii sumelor de bani, precum si circa 20 grame de cannabis.

Cei doi tineri considerati de politisti ca fiind autorii atacurile sunt cercetati in stare de arest.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: