Romania poate adopta euro in 2014 doar daca salariile bugetarilor cresc cu cel mult 10% din 2009

Data publicarii: 30-09-2008 | Economie

Romania isi poate indeplini obiectivul de a adopta euro in 2014 doar daca cresterea salariilor din sectorul public nu va mai depasi 10%, iar reformele structurale vor fi accelerate, a spus seful departamentului de macroeconomie al MEF, Dorin Mantescu, pentru Reuters.

De altfel, oficialul Ministerului Economiei si Finantelor (MEF) considera cresterile salariale principalul factor care ameninta stabilitatea economica pe termen lung a Romaniei, in contextul in care avansul rapid al consumului pune in continuare presiune pe inflatie si deficitul de cont curent.

"Tintele macroeconomice pe termen mediu si lung necesare pentru indeplinirea obiectivului de intrare in zona euro pot fi indeplinite doar daca temperam ritmul anual de crestere a salariilor la un nivel cu o singura cifra, incepand de anul viitor", a spus Mantescu, pentru Reuters.

In intervalul iulie 2007-iulie 2008, salariul mediu net din Romania a crescut cu 25,8%, ajungand la 1.308 lei (365 euro), potrivit statisticilor publicate. Intre timp, Guvernul a aprobat cresterea salariului minim pe economie de la 500 la 540 de lei, incepand cu 1 octombrie, iar de la 1 ianuarie 2009, salariul minim va fi de 600 de lei.

"Al doilea pas consta in accelerarea reformelor structurale si reducerea treptata a deficitului bugetar, conform cadrului bugetar pe termen mediu agreat de toate partidele politice, asa ca nu este timp de pierdut", a adaugat el.

Mantescu a enumerat, printre rformele structurale necesare, urgentarea constructiei autostrazilor, limitarea angajarilor in sectorul administratiei publice si cresterea eficientei cheltuielilor din sanatate, educatie si agricultura.

Romania si-a propus sa adopte euro in 2014, ceea ce ar presupune intrarea in mecanismul ratelor de schimb (ERM2) cu doi ani mai devreme, in 2012. Pentru aceasta, Romania trebuie sa indeplineasca anumite criterii de convergenta nominala, care constau in limitarea deficitului bugetar la 3% din PIB (calculat dupa standardul european ESA95) si mentinerea datoriei publice la sub 60% din PIB.

Un criteriu esential este ca inflatia medie anuala, care a ajuns in Romania la 7,7% in august, sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5 puncte procentuale inflatia medie a celor mai performanti trei membri ai Uniunii Europene.

Alte doua criterii sunt legate de rata dobanzii la titlurile de stat pe termen lung si de cursul de schimb, care devine important inainte de intrarea in ERM2, presupunand fixarea unui culoar de fluctuatie de plus sau minus 15% a monedei nationale fata de euro.

O politica fiscala relaxata ar tine inflatia peste 6% in 2009

Mantescu estimeaza o temperare a inflatiei anuale pana la 6,5-6,8% in decembrie, de la 8% in august, pe fondul recoltei agricole bune, politicii monetare restrictive si amanarii majorarii preturilor administrative.

Cu toate acestea, continuarea unei politici salariale generoase ar spori riscurile ca inflatia sa se mentina la 6-6,5% in 2009, in timp ce un comportament fiscal prudent ar putea insemna temperarea cresterii preturilor la doar 3,8-4%.

"2009 va fi un an electoral, ceea ce reprezinta un alt risc", a spus Mantescu.

Turbulentele din sectorul financiar de pe plan mondial ar putea ajuta indirect Romania, considera Mantescu, prin scumpirea finantarii, care ar putea incetini cresterea creditului neguvernamental si, astfel, tempera cererea interna si reduce presiunea asupra preturilor si a deficitului extern.

Mantescu estimeaza ca deficitul de cont curent al Romaniei se va reduce, in acest an, la 13-13,2% din produsul intern brut (PIB), de la 13,9% in 2007, si va continua sa scada cu circa 1 punct procentual pe an in urmatorii ani.

NewsIn