Dexia primeste o injectie de capital de 6,4 miliarde euro, din partea mai multor guverne

Data publicarii: 30-09-2008 | International

Grupul belgiano-francez de servicii financiare Dexia va primi 6,4 miliarde euro din partea Belgiei, Frantei si Luxemburgului, pentru a-si mari capitalul, arata, marti, Reuters.

Guvernul belgian si mai multi investitori vor injecta 3 miliarde euro in grupul financiar. Guvernul francez va acorda 1 miliard euro, in timp ce Caisse des Depots, divizia financiara a statului francez, urmeaza sa investeasca 2 miliarde euro.

Luxemburg va investi, de asemenea, 376 milioane euro in Dexia, potrivit unui comunicat al guvernului belgian.

Luni, cotatia titlurilor bancii franco-belgiene s-a prabusit la Bursa din Paris cu 27,01%, la 7,35 euro. Ministrul belgian al finantelor, Didier Reynders, a spus luni ca este gata sa ajute Dexia, iar ministrul francez al economiei, Christine Lagarde, a mentionat ca institutia Caisse des Depots isi va asuma responsabilitatea in calitate de actionar al Dexia.

Infiintata in 1996, prin fuziunea Credit Local de France si a Credit Communal de Belgique, Dexia este o banca specializata mai ales in finantarea colectivitatilor locale, dar are si 5,5 milioane de clienti persoane fizice, in special in Belgia, Luxemburg, Slovacia si Turcia.

NewsIn