Parisul ar fi propus un plan de salvare a bancilor de 300 mld. de euro, potrivit unei surse europene
Data publicarii: 02-10-2008 | InternationalFranta a propus un plan european de 300 miliarde euro pentru salvarea bancilor, a declarat, miercuri, o sursa europeana citata de AFP sub acoperirea anonimatului, dar Parisul a dezmintit oficial aceasta informatie, la care reactionase si Germania anuntand ca se impotriveste.
Propunerea ar urma sa fie facuta sambata, cu ocazia unei reuniuni exceptionale convocate de presedintele francez, Nicolas Sarkozy, cu reprezentanti ai celor patru tari europene membre ale grupului informal G7 (al celor mai industrializate sapte tari ale lumii) - Franta, Germania, Italia si Marea Britanie.
La reuniune vor participa si presedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, presedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker si presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, potrivit sursei citate.
Purtatorul de cuvant al ministerului german de finante, pe de alta parte, a respins ferm propunerea. "Germania nu crede nimic bun despre un astfel de plan", a declarat, pentru AFP, oficialul german.
Intr-un interviu ce va fi publicat joi in cotidianul german Handelsblatt, ministrul francez al economiei, Christine Lagarde, pledeaza pentru crearea unui fond european de salvare, care sa previna orice faliment bancar.
Ministerul francez al economiei si finantelor "dezminte categoric informatiile potrivit carora Parisul ar vrea sa propuna un plan european de 300 miliarde euro de salvare a sistemului bancar", potrivit unor surse din anturajul ministrului economiei, Christine Lagarde, citate, sub anonimat, de AFP.
Oficialii ministerului de finante francez "dezmint categoric" informatia si adauga ca sursa citata initial era una "europeana, nu franceza".
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut