Sute de milioane de oameni vor avea nevoie de noi locuinte din cauza schimbarilor climatice
Data publicarii: 09-10-2008 | MediuDistrugerea mediului prin desertificarea si inundatiile cauzate de schimbarile climatice ar putea forta, in urmatoarele decenii, sute de milioane de oameni sa isi paraseasca casele si sa migreze spre zone mai propice traiului uman, unde vor avea nevoie de noi locuinte.
"Toti indicatorii arata ca ne confruntam cu o problema globala care incepe sa ia amploare", a declarat Janos Bogardi, directorul Institutului pentru securitate umana si mediu din cadrul Universitatii ONU de la Bonn, Germania, relateaza Reuters.
"Expertii estimeaza ca, pana in 2050, in jur de 200 de milioane de oameni, echivalentul a doua treimi din populatia SUA, se vor muta din cauza problemelor de mediu", se arata intr-o declaratie a Universitatii.
Bogardi a declarat ca momentan numarul migrarilor cauzate de schimbarile climatice se situeaza undeva la 25-27 de milioane. Spre deosebire de refugiatii politici, care fug din tara lor, "migrantii climatici" cauta refugiu in propia tara.
Bogardi a atras atentia asupra importantei stabilirii numarului exact de oameni nevoiti sa isi paraseasca caminele din motive cum ar fi recolte proaste cauzate de incalzirea globala, astfel incat guvernul si grupurile de ajutorare sa gaseasca o modalitate pentru a interveni. "Primul pas pentru a-i ajuta este a admite adevarul", a declarat Bogardi pentru Reuters. In trecut, astfel de cazuri erau incadrate la migratie economica, cu toate ca aceasta se refera la oameni tineri care isi cauta un loc de munca. "Migratia cauzata de mediu se refera la oameni mai saraci, la femei, copii si batrani, care se afla in situatii mai disperate in ceea ce priveste mediul inconjurator", a explicat el.
Experti din aproape 80 de tari se vor intalni la Bonn, intre 9 si 11 octombrie, pentru a discuta cum pot fi ajutati migrantii ajunsi in aceasta situatie din motive ce tin de mediul inconjurator.
Un studiu efectuat in 22 de tari de Institutul din Bonn si de alte institute de cercetare europene pe tema motivelor migrarii arata, pe de alta parte, ca retelele de trafic uman ar putea beneficia de pe urma distrugerii mediului. In Bangladesh, "copii si femeile, ai caror soti au murit din cauza ciclonului Sidr sau sunt plecati temporar pentru a munci in strainatate sunt o prada usoara si ajung sa fie inclusi in retele de prostitutie sau de munca fortata in India", arata Bogardi. Cazuri similare au fost descoperite si in alte studii nationale. "Exploatarea oamenilor care se afla in proces de migratie de catre hoti si traficanti este din ce in ce mai des semnalata, odata cu cresterea numarului de imigranti ilegali", a adaugat el.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut