Plafonul de garantare a depozitelor la ING Bank creste de la 38.000 euro la 100.000 euro

Data publicarii: 09-10-2008 | Finante-Banci

Plafonul de garantare a depozitelor de la ING Bank Romania a crescut de la 38.000 de euro la 100.000 de euro, in urma deciziei luate in acest sens de banca centrala a Olandei, arata un comunicat al bancii.

"ING Bank Romania, avand statut de sucursala a ING Group, este supervizata direct de banca centrala a Olandei si se supune reglementarilor acesteia. Ca urmare, pentru toate depozitele de la ING Bank Romania, inclusiv sumele aflate in contul curent cu card atasat ING Card Cont'rol, se aplica acest nivel nou de garantare", a mai anuntat banca.

ING Romania face parte din ING Group, institutie financiara internationala de origine olandeza, care ofera servicii bancare, de asigurari si de management al activelor in 50 de tari.

Miercuri, premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat ca Ministerul Economiei si Finantelor (MEF) pregateste un act normativ prin care depozitele bancare vor fi garantate in limita a 50.000 de euro, fata de 20.000 euro in prezent, masura decisa anterior la nivelul Uniunii Europene.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: