Actionarul principal al bancii romanesti MKB Romexterra nu mai da credite in valuta in Ungaria

Data publicarii: 13-10-2008 | Finante-Banci

Actionarul principal al bancii romanesti MKB Romexterra, MKB Bank, a suspendat acordarea de credite in valuta in Ungaria, ca sa isi protejeze clientii de fluctuatiile pietei valutare, potrivit unui comunicat transmis de banca si citat de Reuters.

Acesta este primul semnal, desi izolat, ca turbulentele de pe piata financiara ar putea afecta creditarea in valuta, un element important al cresterii economice din unele tari central-europene.

"Deprecierea forintului din ultimele saptamani si mai ales din ultima saptamana, precum si volatilitatea mai accentuata decat cea obisnuita au facut ca estimarile cu priire la evolutia cursului valutar sa fie mai nesigure decat altadata", se arata in comunicatul MKB Bank, a treia banca din Ungaria, dupa active, subsidiara a bancii Bayerische Landesbank.

Alte banci ungare au aratat, in declaratii transmise in format electronic, ca monitorizeaza situatia, mai scrie Reuters.

"Monitorizam atent situatia si riscurile la care se expun clientii, dar nu am luat inca nicio decizie", se arata intr-un comunicat al K&H Bank, o subsidiara a bancii belgiene KBC.

MKB Bank este prezenta pe piata romaneasca prin MKB Romexterra Bank si MKB Leasing.

Grupul MKB este prezent in Romania prin MKB Romexterra Bank, controlata de MKB Bank ZRT din Ungaria, aceasta fiind, la randul sau, o subsidiara a BayernLB, a saptea banca din Germania.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: