Criza financiara a afectat piata de lux din Romania, care a scazut cu peste 5% in iulie-septembrie

Data publicarii: 15-10-2008 | Afaceri

Vanzarile de produse si servicii de lux din Romania au scazut in perioada iulie-septembrie cu 5-8% fata de perioada similara din 2008, din cauza crizei financiare internationale, fluctuatiilor valutare si a blocajului din piata imobiliara, potrivit unui studiu al CPP Management Consultants.

"Romanii cu posibilitati financiare sunt mai precauti in ceea ce priveste achizitia anumitor produse si servicii. Cele mai afectate segmente ale pietei locale de lux sunt cel auto, al ceasurilor si accesoriilor (genti si articole de piele), dar si segmentul produselor de mobilier si design interior", se arata in studiul CPP Management Consultants.
 
Pe domeniul auto de exemplu, intrarea Ferrari si Bentley pe piata romaneasca nu au dus la o crestere a vanzarilor de masini de lux, ci a fost in primul rand una de imagine, sustin reprezentantii CPP. 

Acestia estimeaza ca industria luxului va fi afectata si in perioada sarbatorilor, cand vor fi inregistrate scaderi cu pana la 5-7% in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut.
 
Totusi, criza financiara nu a influentat negativ evolutia unor segmente precum cel al bijuteriilor, romanii fiind constienti de siguranta investitiei in aur si pietre pretioase, sau cel al calatoriilor si vacantelor de lux.

Aceasta tendinta este remarcata si la nivel international, destinatiile exotice inregistrand chiar cresteri ale cererilor de rezervari.

De asemenea, pe termen lung vor fi in continuare de succes investitiile in francizele unor brand-uri celebre internationale ce nu sunt inca prezente in Romania, considera reprezentantii CPP.
 
"Un alt domeniu extrem de atractiv este cel al pietei de produse organice (bio), o serie de marci internationale fiind interesate de Romania. Este vorba despre supermarket-uri, restaurante si cafenele cu produse exclusiv organice", se mai arata in comunicatul CPP. 
 
CPP Management Consultants Ltd este o companie central si est europeana specializata in industria de lux. CPP actioneaza ca o interfata intre marile brand-uri de lux mondiale pe de o parte si investitori locali interesati in a dezvolta o afacere in acest domeniu, in special prin francizare.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: