Profitul net al Piraeus Bank a crescut cu 12,5% in al treilea trimestru

Data publicarii: 20-10-2008 | International

Piraeus Bank, a patra banca din Grecia, a anuntat luni o crestere cu 12,5% a profitului net in al treilea trimestru, in termeni anuali, peste asteptarile analistilor, in timp ce presedintele bancii estimeaza ca imprumuturile vor scadea in intervalul urmator, arata Reuters.

Profitul net al bancii Piraeus a crescut la 157,3 milioane euro in al treilea trimestru, fata de estimarile analistilor chestionati de Reuters, ce prognozasera o medie a profitului net de 138 milioane euro. Profitul aferent primelor noua luni a crescut cu 23%, la 441 milioane euro.

In al doilea trimestru, banca a avut un profit net de 145,3 milioane euro. Oficialii Piraeus au declarat ca rata anuala a imprumuturilor a incetinit la 38%, fata de 42% in iunie si 48% in martie 2008.

Operatiunile internationale din Bulgaria, Romania, Serbia, Egipt, Ucraina, Cipru si Statele Unite au contribuit cu 25,6%, sau 113 milioane euro, la profitul net din primele noua luni ale anului. Piraeus Bank Group, concentrat in principal pe zona Europei de Sud-Est, dar si pe centre financiare din Londra si New York, este prezent in Romania prin subsidiara Piraeus Bank.

Actiunile bancii s-au depreciat cu 61% de la inceputul anului si cu 1,87%, la 9,44 euro/actiune, in urma anuntului.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: