Statul va da maximum 25.000 lei pentru fiecare instalatie ce foloseste energie regenerabila, in 2009

Data publicarii: 24-10-2008 | Mediu

Ministerul Mediului va acorda cel mult 25.000 lei (circa 6.900 euro) pentru fiecare persoana care va dori sa-si monteze, anul viitor, panouri solare, minieoliene si pompe de caldura pentru inlocuirea sau completarea sistemului clasic de incalzire, a declarat ministrul de resort, Attila Korodi.

"Banii nu vor fi dati cetatenilor in mana, ci vor fi virati direct in contul instalatorului (firma care a agreat sa le instaleze panourile solare, pompa de caldura sau alta instalatie care produce energie alternativa), asa cum se procedeaza si la programul Rabla", a spus seful Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile (MMDD).

Programul pentru ecologizarea caselor, - numit "Casa verde" - va incepe in 5 ianuarie, va fi finantat din taxa de poluare auto si va avea un buget total de 520 milioane lei in 2009, din care cetatenii, asociatiile de locatari si organizatiile non-guvernamentale vor beneficia de 400 milioane lei (circa 110 milioane euro).

"In anii urmatori, in functie de incasarile din taxa de poluare, bugetul ar putea fi extins sau restrans", a completat ministrul.

Conditii pentru persoanele fizice

Orice persoana din Romania poate primi o finantare de 90% de la fondul de mediu, dar nu mai mult de 25.000 lei pentru fiecare sistem, daca alege sa-si monteze panouri fotovoltaice, pompe geotermale, minieoliene pentru diminuarea consumului de combustibili fosili.

"Am gandit aceasta suma pentru ca un numar cat mai mare de cetateni sa poata fi sprijiniti sa foloseasca tehnologii prietenoase cu mediul", a mai spus Korodi.

Pentru a putea lua bani de la stat, persoana va trebui sa depuna, la una din firmele validate, un dosar cu cererea de finantare pentru montarea unui astfel de echipament, copie dupa actul de identitate, copie dupa actul de proprietate - daca este chirias are nevoie de acordul proprietarului -, iar, daca este cazul, copii dupa actul de casatorie, divort etc. Va trebui, de asemenea, sa faca dovada ca dispune de cei 10% cat este contributia proprie pentru acest program.

In cazul asociatiilor de locatari trebuie sa existe acceptul tuturor proprietarilor de locuinte.

Alegerea instalatorului se face in functie de tipul instalatiei dorite. De la instalator, solicitantul va trebui sa obtina o nota de acceptare, in care firma respectiva se angajeaza sa proiecteze, sa monteze si sa raspunda de calitatea instalatiei.

"Panourile solare - ce pot fi folosite in special in sudul tarii - costa intre 2.000 euro si 5.000 euro si pot asigura incalzire pentru o casa de 200 metri patrati si apa calda pentru patru persoane. Pompele de caldura (care i-ar putea interesa pe cei care locuiesc in zonele de munte) sunt ceva mai scumpe, insa cheltuielile se amortizeaza in timp. Instalatiile de energie alternativa duc la scaderea facturii de apa calda cu 60%, iar costurile cu incalzirea se reduc cu 30%", a precizat ministrul.

Conditii pentru firmele care vor sa monteze echipamente

MMDD si Administratia Fondului de Mediu (AFM) vor valida intre 1 si 28 noiembrie 2008 firmele care vor putea sa instaleze panouri solare, pompe de caldura si alte tehnologii curate. Acestea trebuie sa nu aiba datorii fiscale sau de mediu, sa respecte legislatia romana, sa fie specializate in procurarea, comercializarea si montarea de astfel de echipamente.

De asemenea, vor trebui sa acorde garantie pentru 3 ani, service si sa raspunda de calitatea lucrarii efectuate. Instalatorul este cel care sfatuieste persoana in legatura cu tipul de instalatie pe care-l suporta casa.

"Fiecare instalator validat va avea un buget clar (la fel ca la programul de inlocuire a parcului auto), astfel ca nu pot fi primite cereri la nesfarsit. Fiecare va sti exact cat poate finanta. Se va merge dupa principiul 'primul venit, primul servit'. Instalatia va trebui data la cheie, se va incheia un proces verbal de punere in functiune, iar ministerul va face verificari, spre a nu avea loc fraude", a spus presedintele AFM, Mihai Toti, care a adaugat ca "firmele care vor fi prinse ca au facut aranjamente cu cetatenii vor fi eliminate din program, iar solicitantul va fi obligat la plata integrala a instalatiei".

Firmele de la care vor putea fi achizitionate instalatiile vor putea fi aflate de pe paginile de internet ale MMDD (www.mmediu.ro) si AFM (www.afm.ro).

Termenul de montare si dare in functiune a instalatiei nu trebuie sa depaseasca 11 luni.

Si persoanele juridice vor primi fonduri de la buget pentru "energii verzi"

Pentru 2009, Ministerul Mediului a prevazut 120 milioane lei (33,05 milioane euro) pentru finantarea proiectelor firmelor, autoritatilor locale, dar si unitatilor de invatamant pentru montarea de instalatii alternative de producere a energiei.

Plafoanele de finantare pentru acestea sunt diferite fata de procentul prevazut pentru persoanele fizice. Astfel, companiile primesc 50% din cheltuielile eligibile, dar nu mai mult de 250.000 lei, in timp ce primariile si unitatile de invatamant pot beneficia de 60%, dar fara sa depaseasca 300.000 lei.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: