Caracterele non-latine vor putea fi utilizate in procesul de inregistrare a domeniilor Internet

Data publicarii: 27-10-2008 | IT&C

Organizatia care gestioneaza numele de domenii internet (ICANN) a schimbat reglementarile in domeniul inregistrarii acestora, oferind posibilitatea de a se putea inregistra un domeniu cu nume in caractere non-latine, potrivit site-ului de specialitate itnews.com.

Potrivit ICANN, noile reglementari vor aduce o crestere importanta in segmentul inregistrarilor domeniilor, avand in vedere procentajul deloc neglijabil al celor care nu cunosc limba engleza. Aproximativ 1,5 miliarde de utilizatori de Internet si non-vorbitori de limba engleza vor avea astfel ocazia de a achizitiona un domeniu de Internet avand caractere in limba materna.

In conformitate cu noul regulament, companiile care vor sa ofere aceasta posibilitate trebuie sa plateasca o taxa de solicitant in valoare de 185.000 de dolari, pentru a acoperi costurile de prelucrare si procesare suportate de ICANN, iar investitia reglementatorului pentru a face posibila inregistrarea de astfel de nume de domenii se ridica la 13 milioane de dolari.
 
Potrivit reprezentantilor organizatiei care gestioneaza numele de domenii Internet (ICANN), aceasta este o organizatie non-profit iar taxa pe care o va percepe de la companiile interesate de a oferi aceste nume de domenii va fi folosita exclusiv pentru amortizarea investitiei, iar daca se va inregistra profit din aceasta taxa, organizatia va consulta comunitatea cu privire la modul in care va fi folosit plusul.
 
"De cand a fost infiintata  ICANN, acum 10 ani, unul din principiile fundamentale a fost de a sprijini concurenta si de a oferi posibilitatea de alegere consumatorilor in numele generice de domenii de nivel superior. Efectul de deschidere al nivelelor de domenii superioare va permite mai multe cereri de antreprenoriat si inovare", a declarat presedintele si CEO al ICANN, Paul Twomey.
 
Ghidul proiectului este disponibil pentru revizuire si comentarii prin intermediul site-ul web al ICANN, cuprinde denumiri in limbile araba, chineza, engleza, franceza, rusa si spaniola si contine informatii cu privire la taxa de evaluare, procesul de aplicare si criteriile de evaluare, precum si de materiale de backup.

NewsIn