O familie din UE poate economisi anual 1.000 euro printr-o buna alegere a furnizorilor de energie

Data publicarii: 28-10-2008 | Diverse

Comisia Europeana (CE) a calculat ca, prin alegeri inteligente privind furnizarea de gaz si energie, o familie europeana medie poate economisi anual 1.000 euro sau chiar mai mult la facturi, se arata intr-un comunicat transmis marti, odata cu lansarea unui forum cetatenesc pentru energie.

In cadrul forumului care urmareste sa ofere conditii mai avantajoase pentru consumatorii de energie din Uniune, se vor reuni organizatiile pentru consumatori, industria de profil, institutiile nationale de reglementare si autoritatile guvernamentale.

Potrivit comunicatului CE, obiectivul forumului este abordarea problemelor consumatorilor si propunerea de solutii practice pentru ca drepturile pe care le au consumatorii la ora actuala pe intreg teritoriul UE sa existe in practica, nu doar pe hartie, precum si pentru imbunatatirea conditiilor de reglementare pe pietele cu amanuntul.

"Pretul ridicat al energiei este unul dintre cele mai importante motive de ingrijorare pentru cetatenii europeni. Avem nevoie de eforturi la nivelul Uniunii pentru imbunatatirea standardelor intr-o gama de domenii, de la facturarea clara la masurarea inteligenta a consumului si la trecerea de la un furnizor la altul, in asa fel incat consumatorii sa aiba capacitatea reala de a alege, sa consume mai putin si sa obtina un pret corect", a declarat comisarul european pentru protectia consumatorilor, Meglena Kuneva.

Forumul cetatenesc pentru energie a fost lansat pentru a-i ajuta pe consumatori sa aiba informatii simple si clare despre optiunile pe care le au atunci cand trebuie sa achizitioneze gazul si electricitatea de care au nevoie.

"Avand in vedere cresterile preturilor pentru energie si recentele evenimente de pe pietele financiare mondiale, este esential sa lucram la protejarea intereselor consumatorilor si sa oferim solutii reale pentru cetatenii nostri" a spus si comisarul UE pentru energie, Andris Piebalgs.

Forumul va emite recomandari pentru mai buna punere in aplicare si respectare a drepturilor consumatorilor de energie si pentru imbunatatirea pietelor cu amanuntul de electricitate si gaz.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: