Millennium Bank Romania a afisat pierderi de 23,4 milioane euro dupa primele noua luni din 2008

Data publicarii: 29-10-2008 | Finante-Banci

Millennium Bank Romania a acumulat, in primele noua luni ale acestui an, pierderi nete de 23,4 milioane euro, mai mici decat anticipase, in conditiile reducerii costurilor operationale, arata raportul bancii-mama.

Pentru primele noua luni ale anului 2007, banca are trecute in bilant pierderi nete de 12,9 milioane euro, acumulate inainte de lansarea efectiva a activitatii bancare in Romania, in octombrie anul trecut, mai arata rezultatele financiare publicate marti de grupul portughez.

Volumul creditelor a ajuns, la sfarsitul lui septembrie 2008, la 193 milioane euro, in crestere cu 45% fata de portofoliul de 133 milioane euro de la sfarsitul lui iunie. Volumul depozitelor atrase de la clienti a avansat usor, pana la 77 milioane euro la finalul lunii a noua a anului, de la 75 milioane euro la sfarsitul primului semestru.

"Anticipam o serie de riscuri la nivel macroeconomic in perioada urmatoare, dar Romania ramane o piata bancara cu un ritm de crestere ridicat pe termen mediu si lung", se mai precizeaza in raportul Millennium bcp.

Reteaua bancii s-a extins pana la 45 de unitati la finalul lui septembrie 2008, fata de 40 de unitati la sfarsitul anului trecut si 42 sucursale si agentii dupa primul semestru al acestui an.Strategia pentru 2008 a Millennium Bank Romania prevedea dublarea numarului de sucursale, pana la aproximativ 80 de unitati.

Millennium Bank, subsidiara grupului portughez Millennium bcp, si-a inceput activitatea pe piata romaneasca pe 11 octombrie 2007, prin deschiderea simultana a 39 de sucursale, in Bucuresti si in opt orase din tara.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: