Bursa a crescut cu peste 4% in sedinta de miercuri, sub efectul optimismului de pe Wall Street
Data publicarii: 30-10-2008 | BursaBursa de la Bucuresti a crescut puternic in sedinta de miercuri, cu 4,53% pe ansamblul pietei si cu 1,74% pe sectorul SIF, dar brokeri sunt in continuare sceptici in privinta incadrarii pe o tendinta de crestere, apreciind ca revenirea cotatiilor a fost mai degraba un imbold speculativ.
In sedinta de tranzactionare de miercuri, lichiditatea pietei reglementate a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a crescut cu 8%, la 24,1 milioane lei (6,57 milioane euro), fata de nivelul din sedinta precedenta, de 22,3 milioane lei.
"Miercuri a fost o sedinta de revenire pe toate pietele, iar Bursa de la Bucuresti s-a incadrat in acest trend general. Insa, ramane de vazut ce se va intampla cu PIB-ul din Statele Unite care este asteptat in urmatoarea perioada. Astfel, daca se confirma o variatie negativa a PIB-ului care se incadreaza in estimarile analistilor, putem sa punem problema unei stabilizari", a declarat Adi Lupsan, directorul adjunct al Intercapital Invest.
"In schimb daca scaderea PIB-ului va fi mai mare decat estimarile, ne asteptam la volatilitati ridicate pe piatele externe. Practic, asteptam aceasta stire pentru a ne da seama daca pietele globale se vor calma", a adaugat Lupsan.
Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 3,98%, pana la 2.842,20 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 4,53%, pana la 2.139,26 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a castigat 1,74%, pana la 10.941,96 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 4,31%, ajungand la 6.585,35 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 3,29%, pana la 265,47 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a crescut cu 6,35%, pana la 350,11 puncte.
"In acest moment putem spunem ca a fost mai degraba o crestere speculativa si ramane sa vedem daca se confirma o revenire de trend sau este o crestere sporadica, cum am mai avut parte", a explicat Adi Lupsan.
Bursele europene urcau puternic la inchiderea sedintei BVB, pe fondul scumpirii tilurilor bancare, exceptand bursa de la Frankfurt, care afisa in continuare o pierdere de 1,21%, pana la 4.765,22 puncte. Indicele bursei londoneze, FTSE, crestea cu 6,46%, pana la 4.179,89 puncte, in vreme ce indicele Bursei din Paris, CAC40, castiga 7,11%, la nivelul de 3.336,25 puncte.
La Bucuresti, actiunile Petrom (SNP) au atras cea mai mare lichiditate in sedinta de miercuri, de 3,65 milioane lei, iar pretul lor a crescut cu 13,51%, la 0,168 lei, in timp ce titlurile SIF Oltenia (SIF5) s-au apreciat cu 4,63%, pana la cotatia de 0,565 lei, in urma unor schimburi de 3,6 milioane lei.
"Aprecierea de astazi a titlurilor Petrom nu este surprinzatoare, ea venind pe aceasta tendinta de revenire, dar si in contextul deprecierilor puternice de la inceputul lunii octombrie. Ce a fost surprinzator astazi este faptul ca la un moment nu avea ask (ordine de vanzare), dar ulterior au aparut ordine destul de mari la vanzare, ceea ce denota faptul ca inca se gasesc in piata jucatori nelinistiti, care vand la astfel de preturi", a mai spus directorul de la Intercapital Invest.
Actiunile SIF Transilvania (SIF3) au stagnat la pretul de 0,272 lei, pe o lichiditate de 3,31 milioane lei, in vreme ce tranzactiile cu actiuni BRD SocGen (BRD) au insumat 3,23 milioane lei, iar titlurile s-au apreciat cu 3,62%, pana la 7,15 lei.
Pretul titlurilor SIF Moldova (SIF2) a urcat cu 2,88%, ajungand la 0,465 lei, pe fondul unor schimburi de 3,19 milioane lei, iar actiunile SIF Muntenia (SIF4) au atras o lichiditate de 1,76 milioane lei, si s-au apreciat cu 0,87%, pana la 0,462 lei
Schimburile cu actiuni SIF Banat-Crisana (SIF1) au totalizat 1,35 milioane lei, iar titlurile s-au scumpit cu 0,43%, pana la 0,467 lei, in timp ce actiunile Erste Bank (EBS) au castigat 5,44%, ajungand la pretul de 65,90 lei, pe o lichiditate de 490.900 lei.
Titlurile Transelectrica (TEL) s-au scumpit cu 3,45%, la pretul de 12 lei, pe o lichiditate de 450.300 lei, in vreme ce tranzactiile cu actiuni Biofarm (BIO) au insumat 391.700 lei, iar titlurile s-au depreciat cu 0,40%, pana la 0,0746 lei.
Pe piata futures de la BVB au fost tranzactionate doar derivatele pe cursul euro-leu, cu 30 de contracte la termen incheiate, in valoare totala de 115.500 lei. Moneda unica a fost estimata la 3,85 lei pentru scadenta decembrie, in scadere cu 0,05 lei.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut