Bancherii britanici nu vor sa mai reduca dobanzile, in ton cu decizia bancii centrale

Data publicarii: 10-11-2008 | International

Conducatorii marilor banci britanice l-au anuntat pe ministrul de finante Alistair Darling ca nu vor mai reactiona la viitoarele reduceri ale dobanzii cheie prin reducerea dobanzilor la creditele acordate companiior si populatiei, arata un articol publicat de Times Online.

Astfel, bancherii l-au avertizat pe ministru ca nu conduc "case de caritate". Acestia au anuntat ca nu isi permit sa mai reduca platile ipotecilor si dobanzile pentru companii daca, asa cum este de astepat, banca centrala a Marii Britanii continua sa coboare dobanzile, in contextul in care recesiunea se adanceste.

Pozitia bancherilor ii va infuria pe contribuabili, fiind exprimata la numai o luna dupa ce guvernul a injectat 37 miliarde lire sterline in Royal Bank of Scotland (RBS), HBOS si Lloyds TSB, pentru a le proteja de criza creditelor. Bancile Northern Rock si Bradford & Bingley au fost deja salvate de contribuabili.

Cele mai multe banci au reactionat inca de joi la reducerea dobanzii de politica monetara cu 1,5%. Singurele banci care nu au coborat dobanzile sunt HSBC si Barclays, care au evitat sa recurga la planul de salvare al Trezoreriei.

Bancherii, care s-au reunit vineri in cadrul unei intruniri cu oficialii Trezoreriei, au spus ca reducerile dobanzii de referinta, ce au adus nivelul acesteia la un minimum al ultimilor 54 de ani, de 3%, reprezinta o masura ce nu va fi acceptata de banci.

"Dobanzile de baza sunt acum atat de reduse, incat marjele noastre sunt extrem de mici", a declarat directorul unei banci. "Acest punct de vedere a fost facut foarte clar de multi alti directori: nu suntem case de caritate", a spus acesta.

In cadrul intrunirii, la care au asistat reprezentanti a opt mari banci, Darling a indicat ca cele trei banci partial nationalizate, RBS, HBOS si Lloyds TSB, vor fi supuse unor presiuni mai mari de a cobori dobanzile.

Cand i s-a spus ca bancile ar putea sa nu aplice coborarea dobanzii de referinta pentru clienti, Darling a spus ca va lua in calcul masuri pentru a forta bancile sa se supuna deciziei.

Dobanda cheie este estimata sa coboare sub 2% in 2009, iar unii analisti considera ca banca centrala ar putea reduce dobanda cheie cu inca un punct procentual, inainte de Craciun.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: