Fitch coboara calificativele oraselor Bucuresti si Oradea, dupa retrogradarea tarii

Data publicarii: 10-11-2008 | Economie

Agentia de evaluare financiara Fitch a anuntat, luni, ca a coborat cu o treapta calificativele pentru imprumuturile pe termen lung in moneda straina ale oraselor Bucuresti si Oradea de la 'BBB-' la 'BB+', ca o consecinta directa a reducerii calificativelor Romaniei.

Ratingurile celor doua orase pentru imprumuturi pe termen scurt in valuta au fost coborate de la 'F3' la 'B'. Perspectiva acestor ratinguri a fost revizuita de la 'stabila' la 'negativa'.

In schimb, Fitch a confirmat ratingul 'BBB-' pentru credite pe termen lung in lei la 'BBB-', dar a revizuit perspectiva de la 'stabila' la 'negativa'.

"Actiunile privind ratingurile oraselor Bucuresti si Oradea reflecta relatiile financiare si de administrare stranse intre autoritatile locale ale oraselor din Romania si stat, ale carui ratinguri au rol de limita pentru primele. Sistemul bugetar hipercentralizat pentru autoritatile locale din Romania asigura sprijinul si controlul statului pentru pozitia financiara a oraselor, inclusiv aprobarea contractarii de imprumuturi, insa reprezinta si o constrangere pentru flexibilitatea bugetara a municipalitatilor", searata in raportul Fitch.

Analistii agentiei de rating subliniaza ca statul controleaza baza de impozitare a autoritatilor locale, nivelul impozitelor locale si colectarea principalelor taxe, precum si cheltuielile importante, cum ar fi cele cu salariile. Cea mai mare parte a veniturilor locale provine, de altfel, din impozitele colectate la nivel national, mai ales din impozitul pe venit si taxa pe valoarea adaugata (TVA).

Luni dimineata, agentia de evaluare Fitch a scos Romania din categoria statelor cu calificativ "investment grade", prin coborarea cu doua trepte a ratingului pentru credite pe termen lung in valuta, de la 'BBB' la 'BB+'.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: