Accentuarea inflatiei anuale este temporara si in concordanta cu asteptarile BNR
Data publicarii: 11-11-2008 | EconomieAccelerarea inflatiei in octombrie, pana la 7,4%, determinata mai ales de scumpirea serviciilor si a alimentelor, este temporara, urmand ca, datorita efectului de baza favorabil, procesul dezinflationist sa se reia in ultimele doua luni din an, spun analistii chestionati de NewsIn.
Unii dintre analisti anticipau ca inflatia anuala se va situa in octombrie intre 6,7% si 7,2%, in timp ce altii mizau pe o stagnare fata de septembrie, la 7,3%.
Inflatia in octombrie a fost in concordanta cu asteptarile BNR - Lazea
Economistul-sef al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Valentin Lazea, spune ca inflatia a fost in conformitate cu asteptarile bancii centrale si nu schimba cu nimic perspectivele pentru politica monetara.
"Cifrele sunt apropiate de estimarile pe care le aveam. In urmatoarele luni vom vedea noi temperari, datorita efectului de baza favorabil, determinat de inflatia mare din ultimele luni ale anului trecut, astfel incat nu schimbam cu nimic prognoza de 6,7% pentru finalul lui 2008", a declarat Valentin Lazea.
BNR a modificat usor, la ultimul raport de tintire asupra inflatiei, prognoza pentru inflatia la finalul anului, de la 6,6 la 6,7%.
Potrivit analistilor, cresterea preturilor a depasit cel mai puternic asteptarile pe segmentul marfurilor alimentare, pentru care, pe langa scumpirea considerata sezoniera, la legume, au existat si cresteri nejustificate, la carne sau lactate, in special pe fondul asteptarilor inflationiste, determinate de deprecierea leului.
"Cred ca presiunile inflationiste, determinate in special de cresterile salariale si de tensiunile vizand deficitul bugetar, sunt in continuare mai puternice decat ne asteptam", a declarat economistul-sef al Raiffeisen Bank Romania, Ionut Dumitru.
Pe de alta parte, ieftinirea inregistrata pe partea de combustibili a fost cu mult sub asteptari, in ciuda scaderii pretului petrolului de plan international.
"Exista un efect de asimetrie pentru modificarea preturilor, care s-a observat in cazul combustibililor - ieftinirile se transmit mai lent ca scumpirile", a declarat traderul de la Millennium Bank, Ciprian Dascalu.
Unii analisti considera ca datele din octombrie sunt un semnal pentru evolutia inflatiei peste asteptari si in lunile urmatoare, in conditiile in care scumpirile pe partea de alimente este posibil sa continue.
"Cred ca inflatia la sfarsitului anului va fi mai sus decat estimam anterior, posibil intre 6,8 si 7%, din cauza deprecierii leului si preturilor volatile pe unele grupe de alimente, precum legumele sau fructele. Cu toate acestea, consider ca BNR a luat deja in calcul aceste presiuni si imi mentin scenariul privind politica monetara in urmatoarele luni", a spus Melania Hancila, sef al departamentului de cercetare si strategie de la Volksbank Romania.
Analistii se asteapta la mentinerea dobanzii de politica monetara in ianuarie, dar nu exclud scaderea la 10% pe an
Ea se asteapta la o scadere a dobanzii de politica monetara, cu cate un sfert de punct procentual in urmatoarele doua sedinte ale Consiliului de Administratie al bancii centrale, ajungand la 9,75% pe an in februarie 2009. In plus, Hancila nu exclude o noua scadere a rezervelor minime obligatorii pentru pasivele in lei in primul trimestru al anului, cu inca doua puncte procentuale.
Banca Nationala a Romaniei a decis, pe 30 octombrie, scaderea rezervelor minime obligatorii (RMO) pentru pasivele in lei ale institutiilor de credit de la 20% la 18%, masura pe care nu a mai luat-o de la sedinta din iulie 2005 si care intra in vigoare incepand cu perioada 24 noiembrie - 23 decembrie 2008.
Dumitru si Dascalu estimeaza ca, in conditiile in care presiunile inflationiste s-au dovedit mai puternice in octombrie, BNR va mentine dobanda de politica monetara la 10,25% pe an in prima sedinta din 2009.
Pe de alta parte, traderul de la Millennium Bank spune ca, pe masura ce excesul de cerere va fi eliminat si daca leul nu se mai depreciaza semnificativ, politica monetara ar trebui sa inceapa sa se relaxeze, posibil printr-o scadere de dobanda in februarie, la 10% pe an.
Rata anuala a inflatiei a accelerat usor in a zecea luna a acestui an, pana la 7,39%, ca urmare a scumpirilor inregistrate la alimente, marfuri nealimentare si mai ales servicii, potrivit datelor publicate, marti, de Institutul National de Statistica (INS).
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut