Ministrul german de finante exclude oferirea unui pachet de ajutor pentru industria auto

Data publicarii: 17-11-2008 | International

Ministrul german de finante, Peer Steinbruck, a exclus intocmirea unui pachet de masuri pentru sustinerea industriei auto din Germania, in contextul in care luni urmeaza sa aiba loc o reuniune cu privire la compania Opel, relateaza AFP.

"Un program conjunctural pentru intreaga industrie nu are sens", a declarat ministrul social-democrat in cadrul unui interviu acordat publicatiei Bild.

"Statul nu poate compensa scaderea puterii de cumparare a cetatenilor si nu este responsabil pentru greselile comise de fabricanti", a adaugat acesta.

Ministrul economiei, conservatorul Michael Glos, s-a declarat impotriva unui plan de salvare pentru intregul sector, ce a fost lovit din plin de criza.

Pe fondul problemelor cu care se confrunta compania mama, General Motors, si aflat in pragul falimentului, grupul Opel a facut apel la stat si la guvernele regionale pentru garantarea finantarii.

Cancelarul german Angela Merkel a convocat pentru luni o intrunire intre conducerea Opel, ce are peste 25.000 de angajati in Germania, si reprezentantii sindicatelor, pentru a discuta problema.

NewsIn