Oamenii de stiinta au creat supersoarecele care rezista cancerului si imbatraneste in doi ani cat altii intr-unul singur

Data publicarii: 17-11-2008 | Diverse

Daca puterile acestui supersoarece ar fi transferate la om, el ar avea o speranta de viata de 120 de ani, sustin cercetatorii. Savantii au modificat mai intai genele soarecelui, pentru a deveni imun la cancer, dupa care au suplimentat numarul acelor proteine din organism, care intarzie procesul de imbatranire a celulelor.

Rezultatele experimentului stiintific au fost uimitoare. Soarecii care au suferit modificari genetice imbatranesc cu 40% mai incet decat ceilalti reprezentanti ai speciei pe care nu s-a experimentat, informeaza telegraph.co.uk.

Oamenii de stiinta stiau inca din anii '90 de puterile miraculoase, in lupta impotriva imbatranirii, a proteinei numita telomeraza. Aceasta proteina ajuta la regenerarea celulelor, mentinandu-le astfel tinere pentru o perioada mai indelungata.

Incercarile anterioare de suplimentare a cantitatii de telomeraza in organismele soarecilor s-au finalizat cu esecuri, dupa ce oamenii de stiinta au constatat ca avea efecte adverse grave, crescand riscul imbolnavirii de cancer. 

In ultimul studiu, oamenii de stiinta au rezolvat aceasta problema dupa ce au schimbat genele soarecilor, crescandu-le mai intai rezistenta fata de cancer. Abia dupa ce au obtinut aceasta rezistenta s-au concentrat asupra problemei imbatranirii.

Cercetatorii au constat ca soarecii modificati genetic aveau muschi mai puternici ''la batranete'', piele mai sanatoasa si probleme digestive mai putine.

Primii soareci creati artificial,  rezistenti la cancer au fost creati acum cativa ani si au aratat ca aceasta rezistenta poate fi mostenita. 

Realitatea.net