47 de companii cer ajutor din partea statelor europene, pentru a face fata crizei globale
Data publicarii: 17-11-2008 | International47 de companii europene, printre care Nokia, Saint-Gobain si Renault, au aratat luni ca "este nevoie de noi decizii politice" in contextul unei crize "extrem de periculoase" si au cerut Germaniei sa dea un exemplu in acest sens, potrivit AFP.
"Acceptam si sustinem strategiile prezentate la sfarsitul saptamanii de liderii celor 20 de tari dezvoltate si emergente ale lumii. Urgenta situatiei, insa, impune nevoia unor masuri precise si care sa mearga mult mai departe", arata un comunicat al celor 47 de companii, ai caror reprezentanti s-au reunit la o masa rotunda a industriasilor.
Oficialii companiilor au cerut "mai multe stimulente bugetare, mai ales din partea primei economii europene, Germania", prin programe semnificative de investitii si scaderi de impozite.
Printre alte masuri cerute se numara noi scaderi ale dobanzilor cheie, dispozitive de garantare a accesului la creditare si efectuarea de progrese in ceea ce priveste negocierile internationale pentru liberalizarea comertului mondial.
Printre companiile reprezentate la reuniune au fost, printre altele, firma finlanedza Nokia, companiile franceze Saint-Gobain si Renault si intreprinderile germane SAP si Siemens.
Actualul presedinte al organizatiei, seful Nokia, Jorma Ollila, a atras atentia ca "actuala criza se anunta a fi lunga si nu este una dintre acele recesiuni din care se iese in decurs de sase sau noua luni".
"Statele europene trebuie sa ia masuri de relansare bugetara de o amploare exceptionala. Iar Germania, care are un impact atat de mare asupra tuturor celorlalte tari, in calitate de prima putere economica europeana, trebuie sa deschida drumul", a estimat seful Nokia.
Ollila a criticat, de asemenea, planurile de relansare ce tind sa favorizeze anumite sectoare industriale. Mai ales in Germania, sectorul auto este cel asupra caruia par a se concentra pana in prezent eforturile politice.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall