Turismul la gri si la negru genereaza incasari echivalente cu 4% din PIB

Data publicarii: 19-11-2008 | Turism

Incasarile din turismul practicat la gri si la negru ar aduce un aport cumulat la PIB-ul Romaniei de patru procente, a declarat presedintele Asociatiei Nationale a Organizatorilor Profesionisti de Conferinte si Expozitii Paul Marasoiu in cadrul dezbaterii Guvernul Privat.

"Incasarile din zonele gri si negra ale turismului ar putea contribui la PIB-ul tarii cu cate doi la suta fiecare", a precizat Marasoiu.

Potrivit reprezentantului Asociatiei, veniturile la care se refera provin in principal din ocolirea sistemului fiscal al multor unitati de cazare, atat a celor care nu sunt in circuit turistic, cat si a celor care sunt.

Aceeasi situatie este reclamata si de membrii Asociatiei Nationale de Turism Rural , Ecologic si Cultural (ANTREC), care sustin ca aproximativ 95% din pensiunile din Vrancea, din circa 300 cate opereaza in zona, functioneaza la negru.

Potrivit presedintelui ANTREC - regiunea sud - est, Vasile Bostiog, pensiunele la care se face referire nu detin autorizatie de functionare, implicit nu sunt clasificate de ministerul de resort. "Neplatind impozite, aceste pensiuni isi permit sa practice tarife sub nivelul pietei, ceea ce incurajeaza turismul de proasta calitate", a declarat reprezentantul ANTREC.

Pe de alta parte, spune Bostiog, autoritatile nu au cum sa intervina, accesul unui organ de control in aceste pensiuni ilegale nefiind permis fara acte care permit acest demers. Conform lui Vasile Bostiog, unitatile de cazare "pirat" ofera servicii mult inferioare pensiunilor avizate. In consecinta, "daca aceste pensiuni nu multumesc turistul, este patata imaginea turistica a regiunii, lucru ce afecteaza pensiunile clasificate in mod direct si iremediabil", a adaugat reprezentantul zonal.

NewsIn