Banca Transilvania majoreaza dobanzile la depozitele in lei cu pana la 3 puncte procentuale

Data publicarii: 19-11-2008 | Finante-Banci

Banca Transilvania majoreaza dobanzile la depozitele la termen, constituite in lei, cu pana la 3 puncte procentuale, noile dobanzi platite de banca la depozitele in moneda nationala situandu-se, in prezent, intre 9,5% si 14,5% pe an, a anuntat Banca Transilvania.

Astfel, pentru depozitele la termen in lei, dobanzile se situeaza, in prezent, intre 12,5% si 13% pe an, in functie de perioada de constituire a depozitului, intre 1 luna si un an.

In cazul depozitului la termen, in lei, de tip revolving, dobanda anuala este egala cu dobanda la vedere, plus o dobanda situata intre 12,5 si 12,75% pe an, in functie de data scadentei.

Banca Transilvania a majorat dobanzile si pentru depozitul Contul de Economii, pentru depozitele populatiei, banca platind o dobanda intre 13% si 14,5% pe an, in functie de suma depozitata.

Pentru Contul de Economii destinat companiilor, Banca Transilvania plateste dobanzi de 10,5% sau 11,5% pe an, in functie de suma depozitata.

Pentru Depozitul Anotimpuri, constituit pe 45 de zile, banca a majorat dobanda anuala la 12,75%, iar, pentru depozitul pe 210 zile, Banca Transilvania practica o dobanda de 13% pe an.

La deschiderea unui cont, Banca Transilvania percepe un comision de 3 lei populatiei, de 5 lei in cazul asociatiilor non-profit si de 10 lei pentru companii. Depunerile de numerar in contul propriu nu se comisioneaza. Ridicarile de numerar in lei se comisioneaza cu sume intre 0,4% si 1% pentru populatie si cu 0,55% pentru companii. Pentru constituirea unui depozit, atat in lei, cat si in valuta, banca nu percepe nici un comision suplimentar.

In cazul lichidarii depozitului inainte de termen, banca acorda dobanda la vedere pe perioada mentinerii banilor, se mai arata in comunicatul bancii.

Banca Transilvania a obtinut dupa primele noua luni un profit net de 396,63 milioane lei (109 milioane euro), pe fondul vanzarii companiei de asigurari Asiban, activele bancii ajungand la sfarsitul lunii septembrie la 16,47 miliarde lei (4,4 miliarde euro), in crestere cu 18,7%  fata de finalul anului trecut.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: