Un roman din patru primea anul trecut bani sau alimente de la rude ca sa traiasca mai bine
Data publicarii: 20-11-2008 | EconomieMai mult de un sfert (27%) dintre romani primeau in 2007 bani sau produse alimentare pentru a face fata cheltuielilor zilnice, de trei ori mai mult decat media din zona euro, spre care Romania tinde sa intre in 2014, arata un studiu al fundatiei europene pentru o viata mai buna, Eurofound.
Cu toate acestea, pe ansamblu, romanii sunt in general multumiti de calitatea vietii pe care o duc. Pe o scala de la 1 la 10 acestia au notat cu 6,5 gradul de satisfactie privind viata si cu 7 nivelul de fericire, situandu-se usor sub media din Uniunea Europeana (UE), unde cei doi indici au fost notati cu 7, respectiv 7,5, potrivit studiului publicat, joi, de Eurofound.
Cel mai putin satisfacuti de calitatea vietii lor sunt bulgarii care au acordat 5 pentru modul cum traiesc si 5,8 pentru gradul de fericire resimtit. La polul opus, sunt danezii cu 8,3, respectiv 8,5 puncte din 10 pentru cei doi indici.
Potrivit studiului, opt din zece romani detin o casa proprie pentru care nu trebuie sa achite rate, media din zona euro fiind de doar 40%, insa calitatea locuirii este superioara in zona euro.
Eurofound a aratat ca doar 9% dintre finlandezi intampina cel putin 2 din 6 probleme cheie in ce priveste locuitul, comparativ cu 42% dintre romani. Problemele avute in vedere sunt spatiul inadecvat, mucegai la ferestre, usi ori podele, umiditate sau crapaturi in pereti ori acoperis, lipsa unei toalete in interiorul casei, absenta cazii ori a dusului sau lipsa unui balcon.
Romania - ultima din UE dupa aprecierea nivelului de sanatate mintala
In ce priveste sanatatea mintala, unul dintre criteriile-cheie ale bunastarii si calitatii vietii, Romania s-a clasat pe ultimul loc intre tarile din UE, nivelul fiind de 54%. Olanda a fost anul trecut statul membru aflat la capatul opus, indexul sanatatii mintale fiind 67%.
Primele concluzii ale studiului Fundatiei europene pentru imbunatatirea vietii si a conditiilor de munca evidentiaza si faptul ca, in Romania, persoanele sarace sunt lipsite in medie de patru din sase criterii esentiale pentru o viata mai buna, in timp ce romanii bogati sunt frustrati de unul din sase.
Criteriile luate in calcul sunt incalzirea adecvata a locuintei, petrecerea unei vacante pe an, posibilitatea de a-si cumpara mobila noua pentru a o inlocui pe cea uzata, consumul de carne o data la doua zile, cumpararea de haine noi, capacitatea de a primi oaspeti la domiciliu.
Studiul a mai evidentiat ca persoanele cu un venit mai mare, sanatoase, bine platite si cu educatie superioara sunt, in general, implinite si mai fericite decat ceilalti. De asemenea, cei care locuiesc cu partenerul si au copii au raportat un nivel mai mare de fericire.
Raportul complet va fi publicat in primavara lui 2009.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut