Leul se depreciaza usor pana la 3,7985 lei/euro la cursul BNR

Data publicarii: 24-11-2008 | Finante-Banci

Moneda nationala s-a depreciat usor luni la cursul de referinta al bancii centrale, cu 0,12% pana la 3,7985 lei/euro, dupa o scurta corectie de dimineata, urmata de o revenire pe o tendinta de intarire, in ton cu evolutia valutelor din regiune.

Vineri, Banca Nationala a Romaniei (BNR) anuntase un curs de referinta de 3,7938 lei/euro.

Leul a deschis prima sedinta a saptamanii intarindu-se brusc in primele tranzactii de la 3,8250 la 3,79 lei/euro, prag psihologic peste care nu a putut insa sa il depaseasca, depreciindu-se apoi cu trei bani. Ulterior, leul a revenit in apropierea nivelului de 3,79 lei/euro, pe o tendinta de apreciere. La 13:25, bancile cumparau un euro cu 3,7890 lei si il vindeau cu 3,7925 lei.

"Leul se apreciaza, insa piata s-a mai linistit dupa intarirea brusca din primele tranzactii", a explicat dealerul Bancii Transilvania Florin Bota.

In regiune, monedele emergente au avut o evolutie asemanatoare, moneda poloneza osciland insa puternic. Astfel, zlotul a fluctuat in intervalul 3,8550 si 3,89 unitati/euro, cu o tendinta de apreciere, iar in jurul pranzului era cotata cu 3,8450 unitati/euro. Forintul a inceput saptamana pe apreciere, de la aproape 267 la 263 forinti/euro.

Fata de dolarul american, cursul de referinta publicat luni de BNR arata o apreciere a leului cu peste 1 ban (0,45%), pana la 2,9993 lei/dolar, de la 3,0130 lei/dolar, cat era vineri.

Pe pietele internationale, dupa o depreciere de la 1,2580 la 1,2677 dolari/euro, moneda americana a revenit la cotatiile initiale, pentru ca apoi sa se deprecieze din nou pana la aproape 1,27 dolari/euro. La 13:25, ora Romaniei, euro era cotat la 1,2689 dolari

Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de luni, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 14,04% pe an, semnificativ mai mare decat cel din sedinta anterioara, de 6,94% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a crescut la 16,66%, de la 8,00% pe an, cat era vineri.

Pe piata monetara, dobanzile pentru o zi de tip overnight au urcat la 10-20% pe an, peste dobanda de politica monetara, de 10,25% pe an, dupa ce bancile si-au constituit rezervele minime obligatorii.

Pentru 24 noiembrie - 23 decembrie, noua perioada de constituire a rezervelor minime obligatorii, RMO pentru pasivele bancilor in lei sunt de 18%, cu doua puncte procentuale mai jos fata de nivelul anterior.

"Dobanzile au urcat fata de perioada anterioara si se stiueaza pe un interval larg. Nu se fac multe tranzactii, fiind inceput de perioada de constituire a rezervelor minime obligatorii", a mai spus Bota.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: