ING vede o incetinire puternica a cresterii economiei romanesti la 1,7% in 2009, din cauza crizei
Data publicarii: 24-11-2008 | EconomieAnalistii ING si-au revizuit in scadere estimarile de crestere a economiei Romaniei in 2009, la 1,7% de la 4%, din cauza recesiunii din zona euro si a cresterii tot mai mici a creditarii, in conditiile in care Moody's a anuntat, tot luni, ca Romania ar putea intra in recesiune in anul viitor.
"Intotdeauna am vazut anul 2009 ca pe un an de ajustari, dar acum ne revizuim in scadere accentuata previziunile de crestere economica a Romaniei la aproape 2% de la 4% cat anticipam inainte, din cauza ca zona euro se confrunta cu o scadere a economiei, iar cresterea creditarii ne asteptam sa se tempereze la mai putin de 5% pana la finalul lui 2009", se arata in raportul ING.
Toate acestea implica si cresteri mai temperate ale profiturilor si salariilor, deteriorand consumul si afacerile, ceea ce le-ar putea distrage atrentia guvernantilor de la inflatie spre economia reala, sustin analistii ING.
Analistul agentiei de rating Moody's Kenneth Orchard declara, tot luni, ca Romania ar putea intra in recesiune anul viitor, in contextul in care creditarea si consumul intern vor fi afectate de inrautatirea conditiilor economice mondiale, iar noul guvern va fi constrans sa inaspreasca politica fiscala.
Moody's estimeaza ca produsul intern brut (PIB) al Romaniei va scadea cu 0,3% in 2009, insa "exista volatilitate in privinta estimarilor", din cauza incertitudinilor legate de conditiile economice la nivel mondial, a mentionat Orchard.
Analistii ING vad, totusi, o crestere a economiei romanesti in 2009, mult diminuata, insa, fata de cea din prima parte a acestui an, cand a atins un varf de 9,3% in trimestrul II. Astfel, produsul intern brut al Romaniei ar putea inregistra o crestere anuala reala de 2,5% in primul trimestru din 2009, respectiv de numai 1,6% in trimestrul II al anului viitor, pentru ca pe tot anul sa se situeze la numai 1,7%, potrivit estimarilor analistilor ING.
Inflatia s-ar putea tempera la 7% la final de 2009
Cresterea mai lenta a economiei ar putea tempera inflatia la 7% pana la finalul anului viitor, potrivit estimarilor ING, care anticipeaza ca preturile de consum vor inregistra o crestere anuala de 7,9% la finalul acestui an, cu mult peste tinta Bancii Nationale a Romaniei (BNR), de 3,8% plus/minus un punct procentual.
"In timp ce inflatia ar trebui sa se tempereze, conditiile dificile de creditare externa ar putea pune presiuni pe moneda nationala, ceea ce ar putea impinge inflatia peste tinta de la finalul lui 2009 (de 3,5% plus/minus un punct procentual n.r.), la care se adauga si politicile laxe fiscale si de venituri la buget", se mai arata in raportul ING.
Analistii ING vad o inflatie de 7% la finalul acestui an, care ar urma sa se tempereze treptat in lunile urmatoare, la 6,6% la finalul primului trimestru din 2009, respectiv la 6,1% la finalul primei jumatati a anului viitor.
Aspectul pozitiv din toata situatia ar fi ca scaderea abrupta a cererii interne ar trebui sa duca la o ajustare rapida a deficitului extern, la mai putin de 9% din PIB in 2009, de la 14% din PIB in 2007 si un nivel estimat de 14,1% din PIB in acest an, mai arata datele ING.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut