Tariceanu: Fondul de pensii poate sustine plata pensiilor atat in 2008, cat si in 2009

Data publicarii: 25-11-2008 | Economie

Fondul de pensii poate sustine plata pensiilor, atat pentru acest an, cat si pentru 2009, a declarat premierul Tariceanu, la inceputul sedintei de Guvern de marti, pentru a infirma declaratiile de luni ale presedintelui, care a spus ca fondul de pensii nu are bani pentru sustinerea majorarilor.

"Avand in vedere si faptul ca fondul de pensii face parte din bugetul consolidat de stat, nu se pune problema incapacitatii lui de a face fata platilor. Situatia este sub control", a dat asigurari Tariceanu, potrivit comunicatului remis de Executiv.

Premierul a mai spus ca, in anumite perioade, pot sa apara unele deficite pe bugetul de pensii si ca acestea nu sunt acoperite integral din contributii nici in tarile Uniunii Europene. Seful Executivului a dat exemplul Belgiei care contribuie cu  50% din bugetul de stat, Cehia - cu 58%, Germania - cu 20% , Danemarca - 10%.

Potrivit prim-ministrului, in ceea ce priveste ponderea cheltuielilor cu pensiile in Produsul Intern Brut, in Romania ponderea este de 6,3%, in Polonia - 13,59%, in Ungaria - 9,5%, in Germania aceasta reprezinta 11,8%, iar in Danemarca - 10,8%.

Pensionarii isi vor primi pensiile majorate si in 2009 pentru ca banii necesari majorarii acestora au fost prevazuti in buget si nu exista riscul legat de intrarea in incapacitate de plata, a declarat, marti, pentru NewsIn, ministrul Muncii, Mariana Campeanu.

Presedintele Traian Basescu a declarat luni la Realitatea TV ca fondul de pensii s-a prabusit, apoi a revenit precizand ca expresia pe care a folosit-o este nepotrivita, aratand ca majorarile de pensii dictate de Parlament in toamna anului 2007 si mai apoi din octombrie 2008 nu pot fi acoperite din Fond. Basescu a precizat ca, in acest moment, exista un deficit de 350-400 milioane de euro, care, pe parcursul anului viitor ar putea ajunge la 1,2-1,3 miliarde euro.

Seful statului a adaugat ca banii de care este nevoie pentru acoperirea majorarilor de pensii ar determina bugetul de stat sa alimenteze necesarul de bani.

NewsIn