DTZ Echinox: Anul 2009 va fi unul de grea incercare pentru retailerii locali

Data publicarii: 26-11-2008 | Afaceri

Lipsa de lichiditati, accesul din ce in ce mai dificil la finantarea bancara, scumpirea creditelor de investitii si dezvoltare ii vor determina pe retailerii locali sa se gandeasca de doua ori inainte sa semneze contracte pentru locatii noi, sustin consultantii companiei DTZ Echinox.

"Anul 2009 va fi unul de grea incercare pentru retaileri. Multi dintre ei au livrat deja depozite/scrisori de garantie bancara pentru spatii ce urmeaza sa fie date in folosinta in 2010, 2011, imobilizand astfel cantitati semnificative de cash. Tot dificultatile din fluxul de numerar ii vor determina pe acestia sa-si reconsidere si contractele pentru unele dintre locatiile deja deschise", sustine Oana Iliescu, Head of Retail Department al DTZ Echinox.

Cu toate acestea, reprezentantii DTZ sustin ca pentru marii retaileri internationali, Romania este in continuare o piata interesanta, desi vanzarile lor la nivel global au inregistrat scaderi in ultimele doua trimestre. "Retailerii internationali isi vor continua expansiunea in Romania, insa mai selectiv, punand o tot mai mare presiune asupra dezvoltatorilor pentru a obtine conditii comerciale care sa le permita sa isi minimizeze riscurile", adauga cei de la DTZ.

In ceea ce priveste proiectele de centre comerciale, consultantii imobiliari sunt de parere ca "exista in continuare interes din partea retailerilor pentru cele care au locatii premium, masa critica, beneficiaza de finantare, si au inceput deja constructia".

"Dezvoltatorii acestor proiecte urmaresc sa exploateze avantajul pe care il au fata de proiectele care, desi au locatii bune, nu au obtinut inca autorizatiile pentru constructie si finantarea. Astfel, centrele comerciale cu cele mai mari sanse de livrare la timp au si cele mai mari sanse sa-si atinga targetul in ceea ce priveste pre-inchirierile si chiriile preconizate", sustin consultantii companiei DTZ Echinox, care mai spun insa ca se resimte din ce in ce mai pronuntat circumspectia retailerilor cu privire la proiectele care nu au obtinut inca finantarea sau care nu au inceput constructia.

"Sansele ca acestea sa livreze la timp sunt mult mai slabe in ochii viitorilor chiriasi. La fel si perspectiva dezvoltatorilor de a obtine contracte de pre-inchiriere in perioada imediat urmatoare. Practic, dintre proiectele anuntate spre livrare in 2009, mai putin de jumatate vor fi lansate la timp", adaauga cei de la DTZ.

In ceea ce priveste segmentul investitiilor, reprezentantii DTZ sunt de parere ca orice dezvoltator care are un portofoliu de produse finalizate, ia in calcul perspectiva vanzarii pentru a-si finanta dezvoltarea proiectelor in curs. Insa, investitorii manifesta inca retinere cu privire la ofertele curente, asteptand ca anul 2009 sa aduca o reasezare a preturilor.

"Nu ne asteptam sa vedem tranzactii mari la sfarsitul acestui an. Sunt slabe sanse ca ele sa apara si la inceputul anului viitor. Cat suntem de departe de incheierea acestei perioade de expectativa depinde atat de flexibilitatea dezvoltatorilor, cat si de masura in care investitorii vor fi convinsi ca li se ofera perspectiva unei afaceri in conditii exceptionale. Momentan, interesul investitorilor se manifesta exclusiv asupra produselor finalizate, cu precadere proiecte de birouri sau de uz mixt situate in locatii premium, cu venituri garantate pe termen lung", a declarat Mihaela Sandu, consultant in cadrul departamentului de investitii al DTZ Echinox

DTZ este o companie internatioanala de consultanta imobiliara, cu peste 12.500 specialisti care consiliaza si actioneaza pentru companii multinationale, mari institutii financiare, guverne, dezvoltatori si investitori in 40 de tari din toata lumea. Cu 200 de birouri in 163 de orase, DTZ asigura servicii integrate de agentie, de consultanta de corporatie, brokeraj, evaluari, finantari corporative, managementul proprietatilor si cercetare de piata.

In noiembrie 2002, dupa noua ani de activitate pe piata imobiliara din Romania, Echinox Consulting a incheiat un acord de parteneriat cu compania multinationala DTZ, una dintre firmele leader pe plan international in domeniul imobiliar, Echinox Consulting devenind astfel reprezentantul local al DTZ sub denumirea de DTZ Echinox. Compania asigura o gama larga de servicii pentru investitori, ocupanti si proprietari pe toate sectoarele pietei imobiliare.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: