Obama l-a numit pe Paul Volcker la conducerea noii echipe de consilieri economici

Data publicarii: 27-11-2008 | International

Presedintele american ales, Barack Obama, a anuntat miercuri numirea fostului presedinte al Rezervei Federale, Paul Volcker, la conducerea noii echipe de consilieri economici, insarcinata cu gasirea unor solutii pentru iesirea din criza financiara, relateaza AFP.

"In ultimele luni a devenit tot mai clar faptul ca ne confruntam cu o criza economica de proportii istorice", a declarat Barack Obama, intr-o conferinta de presa in care a anuntat formarea "Consiliului presedintelui pentru reconstructia economica".

Potrivit Wall Street Journal, consiliul va fi creat dupa modelul unui comitet consultativ de informatii externe infiintat in afara structurii guvernamentale in timpul lui Eisenhower in 1956, in plin Razboi Rece.

Noul consiliu va fi format din cateva personalitati recunoscute pentru independenta lor si care nu vor detine functii in administratie.

"In acest moment in care se afla tara noastra, vechile moduri de a gandi si de a actiona nu mai functioneaza", a subliniat presedintele ales. "Suntem chemati sa gasim noi modalitati de a gandi si de a construi idei cu ajutorul unor oameni straluciti din Statele Unite", a adaugat Obama, care va fi investit la 20 ianuarie.

Paul Volcker, in varsta de 81 de ani, a prezidat banca centrala americana din 1979 pana in 1987, inaintea lui Alan Greenspan. Recunoscut pentru ca a pus capat unei perioade de inflatie puternica, la inceputul anilor '80, el l-a consiliat deja pe Obama de la agravarea crizei financiare, in septembrie.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: