Cartierul Mazare. Locuintele nu se pot vinde nici cu 20.000 de euro bucata

Data publicarii: 19-01-2009 | Imobiliare

Locuintele au devenit inaccesibile chiar si la preturi de dumping. Garsonierele si apartamentele de 19.000 euro, respectiv 39.000 euro, oferite de primarul Radu Mazare tinerilor constanteni nu se vand. Dintr-o mie de persoane care s-au aratat interesate, doar 30 au semnat precontracte, achitand avansul de 15%. Desi preturile sunt la jumatate fata de cele practicate pe piata, blocajul creditelor bancare si evolutia defavorabila a leului i-au determinat pe multi tineri sa renunte la investitiile mari.

Analistii economici sustin ca piata creditelor a apus. Pasul facut joia trecuta de Banca Nationala a Romaniei pentru deblocarea creditelor ipotecare, prin cresterea gradului de indatorare, arata ca portita s-a deschis doar pentru clientii cu venituri mari. Totusi, chiar si acestia vor fi precauti. Dezvoltatorii imobiliari sustin ca 2009 va fi anul in care locuintele se vor vinde doar la cheie si nu prin antecontract, ca pana anul trecut.

Oamenii de rand reactioneaza la fel ca si investitorii in perioada de criza si atata timp cat semnalele economice nu vor fi pozitive, populatia va evita sa faca investitii majore. "Pe de alta parte, poate fi vorba si de neincredere in finalizarea proiectului, mai ales cand sunt preturi mult mai scazute decat pe piata libera", ne-a declarat consultantul imobiliar Radu Zilisteanu. Potrivit acestuia, un pret de 600 de euro/mp ar putea insemna lipsa finisajelor si facilitati reduse ale zonei in care se construieste.

Integral in Gardianul