CE prognoza: Economia Romaniei va creste cu 1,75% in 2009, deficit bugetar de 7,5% din PIB

Data publicarii: 19-01-2009 | Economie

Romania va inregistra in acest an o incetinire severa a cresterii economice, pana la 1,75%, in contextul in care deficitul bugetar se va adanci pana la un nivel record de 7,5% din produsul intern brut (PIB), arata prognoza Comisiei Europene, publicata luni.

Criza economica si financiara, care a adus deja recesiune in unele state din UE, va afecta puternic Romania in acest an si va dezechilibra si mai mult balanta fiscala, arata estimarile Bruxelles-ului.

Astfel, economia romaneasca va creste cu 1,75%  in acest an, fata de 7,8% in 2008, si cu 2,5% in 2010, an pentru care CE prevede o redresare usoara a situatiei economice in statele membre.

In aceste conditii, statul roman va avea dificultati din ce in ce mai mari sa adune incasari la buget, deficitul public fiind estimat sa creasca puternic, pana la 7,5% din PIB in 2009 si la 7,9% din PIB in 2010, arata proiectiile CE. Anul trecut, deficitul public a fost de 5,2% din PIB, arata datele preliminare, dupa standardul european (ESA95).

Dezechilibrarea balantei fiscale va forta guvernul sa se imprumute masiv, urcand datoria publica la 21,1% din PIB in 2009 si la 26,8% din PIB anul viitor, fata de 15,2% din PIB in 2008 si 127% din PIB in 2007.

Incetinirea economica va fi insotita de temperarea semnificativa a cererii interne, care a sustinut in ultimii ani cresterea PIB. Proiectiile Bruxelles-ului indica o crestere a cererii interne cu doar 2,2% in 2009, fata de 11,4% in 2008 sau 15,7% in 2007.

In acelasi timp, somajul ar urma sa creasca la 7% in acest an, de la 6,2% in 2008, datele fiind calculate dupa standardele Biroului International al Muncii (BIM).

Vineri, ministrul finantelor, Gheorghe Pogea, declara ca numarul de someri din Romania ar urma sa urce cu peste 100.000 in acest an, la circa 505.000.

Mai mult, costul cu forta de munca va scadea, in termeni reali, cu 0,3% in 2009, iar cresterea medie a salariilor va incetini la doar 9% in termeni nominali in acest an si la 8,9% in 2010, de la 22,5% in ultimii doi ani.

Criza va afecta si comertul exterior al Romaniei, estimeaza CE, exportutile fiind estimate sa avanseze cu doar 1,3% in acest an, iar importurile - cu 1,7%. Situatia va ajuta, insa, la reducerea deficitului de cont curent de la 12,9% din PIB in 2008 pana la 11,9% din PIB in 2009 si la 11,1% din PIB in 2010, arata proiectiile Bruxelles-ului.

Inflatia este estimata sa se tempereze la 5,7% in 2009 si la 4% in 2010, de la 7,9% anul trecut, datele fiind calculate dupa indicele armonizat al preturilor de consum, mai arata prognoza CE.

NewsIn