Criza reduce profitul asiguratorilor si loveste in piata de asigurari de viata

Data publicarii: 21-01-2009 | Afaceri

Criza afecteaza marjele de profit ale asiguratorilor si loveste in piata de asigurari de viata, care ar avea nevoie de sustinerea statului prin introducerea deductibilitatii, a declarat presedintele CFA Romania, Dragos Cabat.

"Criza va lovi piata de asigurari de viata foarte mult si statul ar putea face multe lucruri in acest sens", a mai spus Cabat, referindu-se la posibilitatea introducerii deductibilitatii pe aceasta piata.

El considera ca asiguratorii trebuie sa gaseasca noi strategii de sustinere a afacerilor, in aceste conditii.

In Romania, primele platite pentru asigurarile de viata nu sunt deductibile de la plata impozitului, comparativ cu alte state care beneficiaza de o astfel de deductibilitate de mai multi ani.

Cabat a aratat ca piata asigurarilor de viata depinde intr-o mare masura si de creditare, in conditiile in care "creditele ipotecare vin cu obligativitatea pentru clienti de a incheia asigurari de viata".

Piata creditului in sistemul bancar este blocata din octombrie si continua sa fie blocata pentru persoane fizice cel putin in primul semestru din 2009, estimeaza presedintele CFA Romania.

Cabat a mai spus ca, mai intai, va fi deblocata creditarea companiilor, ceeace va oferi o oarecare asigurare ca nu va avea loc o cadere importanta a economiei romanesti. El estimeaza pentru acest an o crestere economica de 1,5%, chiar 2%, intr-o varianta optimista.

"Anul 2009 va fi un an deosebit de dificil din punct de vedere economic. De asemenea, 2010 va fi un an dificil si probabil si prima jumatate din 2011", a spus Cabat, care recomanda asiguratorilor sa se orienteze catre profit, chiar daca ar putea inregistra o reducere a numarului de clienti.

In 2007, piata de asigurari de viata a crescut cu 26,5%, pana la 1,44 miliarde lei (431,5 milioane de euro), iar in primele noua luni din 2008 avansul a fost de 26,8%, pana la 1,31 miliarde de lei. Asigurarile de viata au o pondere de circa 20% in piata asigurarilor.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: