Directorii, pesimisti peste tot in lume, mai putin in Est

Data publicarii: 29-01-2009 | Afaceri

Un studiu global desfasurat in randul directorilor executivi ai marilor companii din lume confirma o data in plus ca nimeni nu este ferit de neplacerile create de criza economica, doar 21% dintre managerii chestionati considerand ca 2009 va aduce profituri pentru companiile pe care le conduc.

Annual Global CEO Survey, realizat de firma de consultanta PricewaterhouseCoopers prin chestionarea a 1124 CEO din 50 de tari, indica un nivel al increderii in mediul de afaceri similar cu cel din 2003.

Procentul de 21% al celor inca increzatori in cresterea afacerilor este cu mult mai mic decat in 2008, cand jumatate dintre respondenti se declarau optimisti. Executivii din Europa de Vest s-au declarat cei mai pesimisti, doar 15% spunand ca spera la o crestere in 2009.

Analistii PwC constata discrepanta intre increderea executivilor estici fata de cei vestici. Primii s-au aratat cu mult mai optimisti decat directorii occidentali, desi in comparatie cu anul trecut entuziasmul lor este sensibil mai mic. In China, procentul managerilor foarte increzatori a scazut la 44%, fata de 73% in 2008, similar cu cel din Rusia. Scaderea cea mai mare s-a inregistrat in Mexic, de la 77% in urma cu un an la doar 12% acum.

Cei mai pesimisti s-au dovedit francezii, doar 5% dintre cei chestionati spunand ca vad o imbunatatire a afacerilor in 2009. Potrivit studiului, directorii executivi se asteapta la un impact extins al crizei bancare mondiale asupra mediului de afaceri, asupra companiilor din toate regiunile geografice si din toate sectoarele de activitate. Aproape 70% dintre cei chestionati au afirmat ca firmele lor vor fi afectate de criza financiara. Dintre acestia, aproape 80% au afirmat ca se confrunta cu costuri de finantare mai mari, iar din acest motiv aproape 70% dintre respondenti isi vor amana investitiile planificate.

George Trifu

Ultimele stiri pe BankNews.ro: