BCR si-a completat comitetul de conducere cu un nou vicepresedinte executiv
Data publicarii: 06-02-2009 | Finante-BanciBanca Nationala a Romaniei (BNR) a aprobat propunerea consiliului de supraveghere al Bancii Comerciale Romane (BCR) de numire a lui Wolfgang Schoiswohl in pozitia de vicepresedinte executiv, membru al comitetului executiv al BCR, a anuntat banca, vineri, intr-un comunicat.
Schoiswohl va coordona liniile de afaceri Corporate banking si Trezorerie & Piete de capital in cadrul BCR.
Astfel, incepand de miercuri ,4 februarie 2009, comitetul executiv al BCR este integral constituit si ii are in componenta sa pe Dominic Bruynseels, in calitate de presedinte executiv, pe Helmuth Karl Hintringer - vicepresedinte executiv, financiar si riscuri, Oana Petrescu - vicepresedinte executiv, operatiuni, Martin Skopek - vicepresedinte executiv, retail si private banking si Wolfgang Schoiswohl - vicepresedinte executiv, corporate banking si trezorerie si piete de capital.
Schoiswohl este un bancher cu experienta internationala si se alatura BCR dupa 23 de ani de cariera bancara in Austria, Marea Britanie, Romania si Ungaria.
Schoiswohl a dobandit extinse cunostinte profesionale asupra mediului economic romanesc din pozitiile manageriale de varf detinute succesiv incepand cu anul 2002: Director executiv si Vicepresedinte Corporate Banking al HVB Bank Romania, Presedinte si CEO al Bancii Comerciale Ion Tiriac (functii care au urmat pozitiei de Vicepresedinte si CFO) si Vicepresedinte responsabil cu afacerile Corporate al Bancii Comerciale HVB Tiriac. In ultima perioada, a fost membru al board-ului, responsabil pentru Corporate banking si Trezorerie in cadrul Volksbank Ungaria.
Schoiswohl si-a inceput cariera bancara internationala la Londra, in 1996, lucrand cinci ani la Bank Austria Creditanstalt AG in calitate de responsabil pentru legaturile de afaceri corporate dintre UK si ECE. Anterior a lucrat in Austria in cadrul Bank Austria si Osterreichische Landerbank AG.
BCR, membra a grupului Erste, este o banca universala ce gestioneaza active de peste 17,5 miliarde euro si are in prezent 634 de unitati de retail (pentru populatie si microintreprinderi) si 50 de centre de afaceri corporate dedicate in special IMM-urilor si companiilor mari.
BCR emite 24 tipuri de carduri de credit si de debit si are instalata o retea de peste 1.800 de bancomate (ATM) si peste 15.000 de terminale electronice operationale la comercianti pentru plata cu card (POS).
Erste Bank are 16 milioane de clienti in aproape 3.000 de unitati situate in Austria, Cehia, Slovacia, Romania, Ungaria, Croatia, Serbia si Ucraina. La 30 septembrie 2008, totalul activelor era de 209,4 miliarde euro, profitul net de 1,463 miliarde euro, iar rentabilitatea capitalului angajat de 21,7%.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica