CNVM reduce cu 50% comisioanele percepute pentru tranzactiile bursiere, pentru o perioada de 6 luni
Data publicarii: 07-02-2009 | BursaComisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a diminuat la jumatate comisionul perceput pentru tranzactionarea la Bursa, in perioada 1 februarie - 31 iulie, decizia facand parte dintr-un pachet de masuri adoptate in contextul crizei financiare, potrivit buletinului de activitate al CNVM.
Astfel, comisionul este redus de la 0,08% la 0,04%.
Pe langa injumatatirea cotei aplicata la tranzactionare, CNVM nu va percepe anul acesta comisioane pentru tranzactionarea titlurilor de stat emise de Ministerul Finantelor Publice.
In urmatoarele 10 luni, casele de brokeraj nu vor mai fi taxate de CNVM, in cazul modificarii modului de functionare al acestora, daca vor sa fuzioneze prin contopire si absorbtie.
De asemenea, in intervalul 1 aprilie - 31 decembrie, CNVM nu va lua comision pentru ofertele publice de vanzare derulate in vederea admiterii la tranzactionare pe piata reglementata a actiunilor emise de companii care au fost detinute de stat sau care sunt in curs de privatizare.
Pentru companiile la care statul are participatii, arbitrul pietei nu va percepe comisioane, pentru urmatoarele 10 luni, in cazul ofertelor publice de vanzare, derulate in vederea listarii pe o piata reglementata.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut