Pastrarea angajatilor valorosi, o prioritate a companiilor chiar si pe timp de criza

Data publicarii: 16-02-2009 | HR/Cariere

Un nou studiu al Chartered Institute of Personnel and Development (CIPD) a evidentiat ca in ciuda adancirii recesiunii, razboiul pastrarii angajatilor valorosi a ramas o prioritate pentru cele mai multe organizatii.

Dintre cele 705 companii europene care au participat la studiu, 74% au declarat ca nu intentioneaza sa-si modifice strategia de pastrare a talentelor, indiferent cat de grave vor fi problemele economice. In randul organizatiilor care au in vedere o modificare a politicii, unu din cinci angajatori (18%), a spus ca se gandeste la o intensificare a strategiei, prin identificarea, dezvoltarea si retinerea salariatilor talentati.

Ca urmare a scaderii veniturilor companiilor, strategiile de resurse umane au fost la randul lor revizuite, astfel incat raportul dintre eficienta si cost sa devina mai bun. Solutiile gasite vizeaza in primul rand optiunile interne de retinere a talentelor, in aceasta categorie intrand mai ales dezvoltarea si cultivarea angajatilor talentati "in casa", practica mai ieftina decat atragerea unor talente de la companiile concurente.

Dintre companiile care au declarat ca profitabilitatea lor a scazut in ultimul an (25%), doar 3% au declarat ca au fost nevoite sa-si lase angajatii valorosi sa plece, insa alte 11% au spus ca au vazut criza ca pe o oportunitate de recrutare de salariati competenti de la firmele concurente.

"Este vital ca organizatiile sa evite reactiile extreme precum taierea costurilor in zone delicate care pot afecta iremediabil calitatea afacerilor in viitor. Acum, mai mult ca oricand, angajatii valorosi trebuie tinuti in companie. Managerizarea, dezvoltarea si motivarea talentelor din firma sunt cruciale pentru ca vor permite companiei nu doar sa supravietuiasca pe durata crizei, ci si sa prospere in viitor", este de parere Claire McCartney, consultant al CIPD.

In ciuda unor noi metode si inovatii in domeniul resurselor umane, studiul a scos in evidenta ca o mare parte a managerilor nu are cunostintele necesare mentinerii angajatilor competenti. Doar 6% dintre respondenti au declarat ca se simt bine pregatiti in acest domeniu, in timp ce 13% au spus ca nu au niciun fel de pregatire.

George Trifu

Ultimele stiri pe BankNews.ro: